Marcel Ciolacu: Sunt în lucru 750 de kilometri de autostradă și drum expres
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, după ce a vizitat șantierul Lotului 2 Margina-Holdea al autostrăzii Lugoj-Deva (A1), în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, că în România sunt în execuție 35 de loturi de drum și că lucrările nu s-au oprit în timpul campaniei electorale.
„Sunt 35 de loturi în execuție în acest moment, de drum expres si de autostradă, respectiv 750 de km. Asta ținând cont că până acum tot pe timpul dlui Grindeanu s-au dat în circulație primii 1.000 de km. Asta înseamnă stabilitate într-un minister, stabilitate într-un Guvern, chiar dacă suntem de coaliție și mă bucur mult, chiar dacă suntem în campanie electorală, că s-a făcut o distincție foarte clară între ce are de făcut Guvernul României, Parlamentul României și cursa electorală propriu-zisă. E pentru prima oară când se fac aceste distincții între instituțiile fundamentale ale statului român”, a declarat Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în timpul vizitei, că este foarte bucuros să vadă cum se desfășoară lucrările acolo. El l-a felicitat pe Sorin Grindeanu pentru implicarea sa și pentru găsirea soluțiilor necesare pentru această autostradă. De asemenea, a menționat că, în întâlnirile de la Guvern sau la Parlament, discuțiile dintre cei doi începeau cu această problemă.
Ciolacu a adăugat că în prezent sunt în execuție 35 de loturi, referindu-se la drumuri expres și autostrăzi, totalizând 750 de kilometri. El a subliniat că, pe timpul mandatului domnului Grindeanu, au fost dați în circulație primii 1.000 de kilometri, demonstrând astfel stabilitatea în minister, în guvern și în coaliție.
Se lucrează chiar și în campania electorală
Premierul a apreciat faptul că s-a făcut o distincție clară între activitatea Guvernului României, Parlamentului României și campania electorală. El a subliniat că este bucuros că, pentru prima dată, se face această distincție între instituțiile fundamentale ale statului român și cursa electorală. De asemenea, premierul a mai transmis că își va respecta promisiunile făcute.
”Calvarul șoferilor nevoiți să meargă în cozi interminabile va lua sfârșit! Iar toți românii vor putea circula – fără întrerupere – pe Autostrada A1, de la Nădlac până la Boița!
Ne respectăm promisiunile făcute! În mai puțin de 2 ani, am lansat lucrări de autostrăzi comparabile cu ceea ce s-a construit până acum în 30 de ani. Îi mulțumesc domnului Sorin Grindeanu pentru tot efortul depus”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, ulterior, pe pagina de Facebook.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că Lotul 2 al autostrăzii Timișoara – Lugoj, tronsonul de 10 km dintre Margina și Holdea, reprezintă „una dintre cele mai mari rușini ale României”, deoarece de zece ani nu s-a reușit finalizarea acestuia.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a menționat în context că termenul de finalizare este 2026, dar lucrările ar putea fi gata mult mai devreme. Pe parcursul șantierului, lucrările au fost întrerupte în 2017 și au fost reluate în aprilie 2024, cu un alt constructor. Tronsonul va cuprinde și două tunele/culoare pentru urși.