Veste bună pentru toată România! Nicolae Ciucă a făcut anunțul chiar acum: Am reușit

Nicolae Ciucă

Sursă: Facebook, Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă vine cu vești bune pentru români! Premierul a informat joi, 29 septembrie, că Executivul va prelungi perioada în care prețurile la carburanți sunt compensate cu 50 de bani până la sfârșitul anului.

Nicolae Ciucă, veste nesperată pentru români: Am reușit să stabilim prețurile. Poate produce efecte pe întreg lanțul

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern de astăzi, 29 septembrie, că autoritățile au reușit să stabilizeze și chiar să scadă prețul la combustibil.

„Menționez decizia prin care vom prelungi OU prin care compensăm prețul la carburanți. A fost o decizie care a produs efecte. Am reușit să stabilizăm și chiar să scadă prețul la combustibil, preț care produce efecte pe întreg lanțul. În felul acesta, până la sfârșitul anului vom beneficia de aceeași măsură de compensare”, a declarat Nicolae Ciucă.

Amintim că decizia inițială de compensare a prețului la carburanți cu 50 de bani a fost luată la finalul lunii iunie 2022. Jumătate din această reducere va fi decontată de către stat și jumătate de distribuitori.

Compensarea este evidențiată pe fiecare bon fiscal emis la stațiile de alimentare cu combustibil.

Beneficiari sunt clienții finali, persoane fizice şi juridice, care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu

Premierul Nicolae Ciucă a cerut săptămâna trecută Ministerului Energiei şi Ministerului Finanţelor să elaboreze actul normativ pentru compensarea preţului la carburant, astfel încât acesta să poată fi adoptat în şedinţa de guvern din această săptămână.

„Am desfăşurat mai multe activităţi de analiză atât la nivelul Guvernului, cât şi la nivelul coaliţiei, unde au reieşit o serie întreagă de demersuri pe care trebuie să le asigurăm că vor fi îndeplinite la nivelul Executivului. (…) Au fost discutate măsurile pe care le vom adopta la nivelul Guvernului în ceea ce priveşte compensarea preţului la carburant. Rog Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor ca în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare să putem să adoptăm actul normativ”, a spus prim-ministrul, miercurea trecută, în debutul şedinţei de Guvern.

Amintim că, beneficiari sunt clienţii finali, persoane fizice şi juridice, care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu. Reducerea a fost introdusă începând cu 1 iulie, ora 00:00, pentru o perioada de trei luni. Astfel, pentru un plin de 50 de litri, şoferii plătesc mai puţin cu 25 de lei.

Aplicarea reducerii de 50 de bani/litru, începând cu 1 iulie, de către toţi marii distribuitori, face ca preţurile medii reale din data de 2 septembrie, faţă de cele de la 1 ianuarie 2022, să fie cu doar 20% mai mari pentru benzină şi cu 37% mai mari pentru motorină, arată datele Consiliului Concurenţei.