Prima tranşă de 2,6 miliarde de euro din PNRR este plătită joi de Comisia Europeană şi reprezintă confirmarea îndeplinirii obiectivelor asumate de România, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Șansa României de a valorifica aceste fonduri
Potrivit şefului Executivului, suma acoperă reforme ce contribuie la tranziţia digitală, mobilitate sustenabilă, decarbonizare, audit şi control, educaţie şi sănătate, dar şi măsuri preliminare în reformarea sistemului de pensii şi al fiscalităţii.
„De asemenea, sunt incluse măsurile pentru sprijinirea afacerilor şi pentru asigurarea bunei guvernanţe a ţării. Am reafirmat, la întâlnirea de la Bruxelles cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul nostru de implementare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este şansa noastră să valorificăm aceste fonduri”, a adăugat Ciucă, conform unei postări de pe pagina de Facebook a Guvernului.
Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat, miercuri şi joi, într-o vizită de lucru la Bruxelles.
La fel ca pentru toate statele membre UE, plăţile din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU, se bazează pe performanţă şi depind de implementarea de către România a investiţiilor şi reformelor stabilite în Planul său de Redresare şi Rezilienţă.
România a prezentat în mai cererea de plată
În 31 mai 2022, România a prezentat CE cererea de plată pe baza îndeplinirii celor 14 obiective stabilite în Decizia de punere în aplicare pentru plata primei tranşei. În 15 septembrie 2022, Comisia Europeană a aprobat o evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României.
La 15 septembrie 2022, Comisia a aprobat o evaluare preliminară pozitivă a cererii de plată a României. Avizul favorabil al Comitetului economic și financiar privind cererea de plată a pregătit terenul pentru adoptarea de către Comisie a unei decizii finale privind plata fondurilor.
Planul de redresare şi rezilienţă al României va fi finanţat cu 12,1 miliarde de euro granturi şi 14,9 miliarde de euro împrumuturi.
Planul general de redresare și reziliență al României va fi finanțat cu 12,1 miliarde euro sub formă de granturi și 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi. Cuantumurile plăților efectuate către statele membre sunt publicate în Tabloul de bord privind redresarea și reziliența, care prezintă progresele înregistrate în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență în ansamblu și a planurilor individuale de redresare și reziliență.