Nicolae Ciucă, președintele PNL, a afirmat sâmbătă, pe 11 mai, că dacă liberalii își consolidează prezența în administrația locală și rămâne la guvernare, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare, care a crescut de la 44% în 2007, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, și la 78% la sfârșitul anului 2023, va depăși pragul de 90% până în anul 2030.
Nicolae Ciucă: „S-a reuşit recuperarea unui decalaj”
Nicolae Ciucă a susținut un discurs, sâmbătă, în cadrul lansării candidaților PNL Bacău.
„Este important să spunem că în această perioadă de când România este membră a Uniunii Europene s-a reuşit recuperarea unui decalaj care spune totul despre trendul pe care ţara noastră îl are”, a declarat el.
Liderul liberal a precizat că PIB-ul pe cap de locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare a crescut de la 44% în 2007 la 78% la sfârșitul anului 2023. Potrivit lui, în cazul în care PNL va reuși să asigure o administrație locală puternică și mai extinsă decât în prezent în următorii patru ani, și să mențină stabilitatea și continuitatea prezenței sale la guvernare, până în 2030 acest indicator va depăși 90%.
Se vrea ca românii din diaspora să se întoarcă acasă
Nicolae Ciucă subliniat faptul că acest progres ar putea aduce beneficii semnificative pentru românii care lucrează în prezent în diaspora, facilitându-le întoarcerea acasă.
„Nu putem să facem doar apelul de a se întoarce acasă dacă noi, aici, nu facem ceea ce trebuie să facem pentru ca ei să aibă motive de a reveni acasă pentru un trai mai bun, pentru servicii medicale mai bune, pentru sistem de educaţie mai bună, pentru infrastructură rutieră, feroviar mai bună ş.a.m.d. Acestea sunt obiectivele pe care noi le-am discutat la nivelul PNL şi pe care le vom trata în continuare ca priorităţi pe programul de guvernare pe care PNL îl are în dezvoltare pentru anul viitor”, a afirmat acesta.
Potrivit președintelui PNL, membrii administrației liberale „au știut ce să facă cu proiectele europene” și au „trudit” pentru a le implementa.
PNL a dat startul campaniei pentru alegerile locale și cele europarlamentare
Liderii Partidului Național Liberal (PNL) și-au început vineri, pe 10 mai, campania electorală în filialele din diverse regiuni ale țării. Nicolae Ciucă și întreaga conducere a partidului au fost prezenți în mai multe orașe, marcând astfel debutul campaniei pentru alegerile locale și europarlamentare din iunie.
Într-un demers menit să susțină și să încurajeze candidații partidului din întreaga țară, Ciucă, împreună cu Lucian Bode, Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Siegfried Mureșan, au fost prezenți la lansările candidaților din diverse filiale.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și prim-vicepreședintele, Rareș Bogdan, au fost astăzi la evenimentele de lansare a candidaților PNL din Iași și Suceava pentru alegerile locale și europarlamentare. Această prezență a venit în urma unor momente semnificative în Moldova, cum ar fi inaugurarea terminalului 4 al Aeroportului Internațional Iași, cea mai mare investiție liberală în această zonă.
La Iași, Ciucă a participat la o ceremonie militară dedicată Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene și Zilei Independenței, subliniind importanța acestor momente istorice. Liderul PNL a vorbit astăzi la Iași despre ideea de comasare a alegerilor locale cu europarlamentarele. Mai multe puteți citi aici.