Pandemia de coronavirus a revenit în forță în România la începutul acestui an. Numărul infectărilor a ajuns la nivel record, însă acum, șeful DSU, Raed Arafat anunță o schimbare fără precedent. Este cea mai bună veste de până acum pentru România.
În cadrul unei conferințe de presă, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat a venit cu vești bune pentru români. După săptămâni întregi în care numărul infectărilor cu noul coronavirus a explodat, acesta anunță o tendință de descreștere.
Mai exact, Arafat susține că rata de pozitivitate a ajuns pe un platou, iar cifrele scad. Pe de altă parte, el a adăugat că la secțiile de ATI se constată o ușoară creștere.
„Avem o tendinţă de descreştere, cel puţin la rata de pozitivare putem vorbi de un platou acum, cifrele scad cu excepţia secţiilor de ATI, unde continuă o uşoară creştere”, a spus șeful DSU.
Raed Arafat susține că situația nu poate fi comparată cu valul 4, el adăugând că în unităţile de primiri urgenţe chiar dacă sunt mai mulţi pacienţi care se prezintă, stare lor de sănătate este diferită.
Mai exact, șeful DSU adaugă că aceștia nu au nevoie de oxigen, nu intră la ATI și foarte puțini așteaptă un loc liber în spital.
Raed Arafat, despre actuala situație din unitățile sanitare
„Nu putem compara sub nicio formă ce se întâmplă acolo acum cu valul trecut. Pot să vă spun că în unităţile de primiri urgenţe chiar dacă sunt mai mulţi pacienţi care se prezintă acum vedem 9.000 de pacienţi într-o săptămână, peste 9.000, totuşi starea celor care se prezintă e total diferită, este mai uşoară, mulţi nu există oxigen, nu necesită îngrijiri de terapie intensivă, foarte puţini pacienţi rămân în aşteptarea unui loc şi asta este un lucru pozitiv”, a mai adăugat acesta.
Raed Arafat precizează că scăderea numărului de pacienți de la ATI va fi una mai întârziată, care va veni odată cu scăderea numărului de infectări. Mai exact, șeful DSU susține că astfel se va opri impactul cazurilor grave care vin din urmă.
„Scăderea pe secţiile de terapie intensivă va fi mai târziu după ce continuă scăderea numărului total al cazurilor infectate şi se opreşte impactul cazurilor care vin din urmă, cele 40.000, cele 30 şi ceva de mii de cazuri zilnice care au fost şi dintre aceste cazuri totuşi o parte pot ajunge la terapie intensivă în câteva zile”, a mai explicat Arafat.