Social-democraţii vor depune în Parlament un proiect de lege privind plafonarea preţului la energie, potrivit informațiilor transmise miercuri, 15 septembrie, de vicepreședintele PSD, Mihai Tudose.
PSD va depune un proiect de lege privind plafonarea preţului la energie în România
Declarația lui Mihai Tudose a fost făcută într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.
„PSD va depune astăzi sau mâine un proiect de lege privind plafonarea preţului la energie în România. Principiile de bază sunt următoare: plafonarea pentru şase luni a preţului la o medie pe ultimele şase luni de la momentul intrării în vigoare a legii. Va fi creat un fond la Ministerul Energiei care să compenseze pierderile la furnizori, contul acela va fi alimentat de către bugetul de stat, o parte, şi o parte de către sumele luate de la producătorii de energie, 50% din profitul fiscal declarat. Atragem atenţia guvernului că aceasta este o soluţie temporară, o soluţie la adăpostul căreia guvernul trebuie să se apuce un pic de treabă”, a transmis Tudose.
Producţia naţională este mult sub necesar
De asemenea, acesta a adăugat că autorităţile „au lăsat piaţa liberă exact în cel mai prost moment cu putinţă”, momentul în care producţia naţională este mult sub necesar.
„Atragem atenţia la modul cel mai serios guvernului să se apuce de investiţii, să redeschidă complexul energetic de la Mintia care produce 1.200 MW, Iernutul, să facă investiţii în Tarniţa – Lăpuşeni cu stocarea de energie prin cădere liberă apoi a apei. Atragem atenţia, de asemenea, că la anul, din câte ştim noi, ar trebui să intre în revizie cele două grupuri de la centrala nucleară, deci deficitul de energie va fi cu atât mai mare. Nu există o soluţie miraculoasă prin care peste noapte să se îndrepte aceste lucruri, soluţiile trebuiau deja implementate de către guvern, începe deja să fie târziu, dar este al doisprezecelea ceas.
Dacă şi acum vor scăpa din mână lucrurile, ele vor avea efecte în economie pe ani de zile, pentru că toate produsele finite şi subprodusele vor îngloba preţul acesta mărit al energiei şi se va rostogoli, va crea acel efect de bulgăre de zăpadă, iar tot ceea ce înseamnă economie românească va ieşi din orice zonă de competitivitate, iar produsele de strictă necesitate vor nenoroci efectiv viaţa de zi cu zi a românilor. (…) Au câteva luni să regleze aceste lucruri. Dacă pierd această oportunitate, va fi foarte greu ca România să intre pe nişte pieţe şi românii să îşi recapete un anumit nivel de trai care să le permită chiar să trăiască, nu să se chinuie”, a completat Tudose.
Sursă foto: Dreamstime