2014 ar putea fi anul în care România ar fi legată, pe la Timişoara, la reţeaua europeană de autostrăzi. Vecinii maghiari au dat undă verde lucrărilor la ultimul tronson din autostrada M43 care va lega localitatea Mako de graniţa cu România, scrie
Ungurii mai trebuie să termine ultimul tronson al autostrăzii M43, care va lega oraşul Mako de graniţa cu România, şi anume cu oraşul Nădlac. Cei 23 de kilometri au fost iniţial anunțați că se vor finaliza în 2013. Acest tronson este echivalentul autostrăzii Arad-Nădlac, ale cărei lucrări au fost inaugurate și la noi.
Conform unui articol publicat ulterior de portfoliu.hu, tronsonul mult așteptat și de noi va fi gata în 2014 și nu în 2013, așa cum era anunțat inițial.
Lucrarile la cei 23 de km lipsa s-au blocat în ultimii ani din cauza lipsei de fonduri, dar şi pentru că acesta ar fi fost inutil atât timp cât partea românp nu a înaintat cu segmentul către graniţa, mai scrie Opinia Timişoarei.
În cazul României, autostrada care se va duce până la graniţă este împărţită în două loturi: cel făcut de austrieci este în stadiu avansat, însă cel de-al doilea a fost obiectul unui amplus scandal legat de fraudarea fondurilor europene, lotul fiind atribuit firmei Romstrade, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache.
Deşi au trecut mai bine de şase luni de la data rezilierii contractului cu Romstrade, firma deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, arestat la finele anului trecut, CNADNR nu a desemnat nici până în prezent un alt constructor pentru continuarea lucrărilor.
Abia la 4 luni de la reziliere, mai exact pe 8 aprilie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul de licitaţie pentru continuarea lucrărilor.
Termenul iniţial pentru depunerea ofertelor expira ieri, însă reprezentanţii CNADNR au decis să prelungească termenul cu o săptămână. Astfel, constructorii interesaţi de acest proiect, a cărei valoarea a fost estimată între 304 milioane de lei şi 364,8 milioane de lei fără TVA, pot depune ofertele până cel mai târziu pe 10 iunie 2013.
Deschiderea ofertelor va avea loc, conform noului anunţ, pe data de 11 iunie, la ora 11:00.
Contractul încheiat cu Romstrade a avut o valoare de aproape 383 milioane de lei fără TVA, din care CNADNR a efectuat plăţi în avans de 57,44 milioane de lei.
Compania a înregistrat cele mai mari întârzieri la efectuarea lucrărilor, astfel că la 1 septembrie 2012 stadiul lucrărilor era de numai 6,13%, în timp ce compania Alpine, constructorul lotului 2 al tronsonului Nădlac-Arad, ajunsese cu lucrările, la aceeaşi dată, la aproape 50%, aşa cum se poate observa din informările CNADNR remise Capital în toamna anului trecut.