Românii care stau la bloc ar putea primi o veste proastă de la Comisia Europeană. Mai precis, autoritățile europene urmează să analizeze o directivă potrivit căreia vânzarea centralelor termice pe gaze ar putea fi interzisă, începând cu data de 1 ianuarie 2029.
Măsura respectivă este prevăzută în draftul de modificare a directivei actuale Ecodesign. Aceasta urmează să fie discutată în cadrul unui forum de consultare al Comisiei Europene, pe 27 aprilie.
De asemenea, textul noii reglementări ar trebui să fie finalizat în cursul acestui an, astfel încât să poate fi publicat în 2024.
Pachetul RePowerEU încurajează statele europene să introducă interdicții naționale
Amintim că intenția Executivului European de a interzice vânzarea de centrale individuale pe gaze a fost dezvăluită anterior, prin pachetul RePowerEU.
Acest directiv încuraja statele membre să introducă interdicții naționale pentru centralele de apartament care utilizează combustibili fosili în clădirile existente și în cele noi, dar nu a existat vreo obligație impusă.
Executivul UE își anunțase intenția de a renunța la cazanele pe gaz prin introducerea unor limite de proiectare ecologică mai stricte pentru sistemele de încălzire.
Mai multe țări europene, printre care Danemarca, Norvegia și Olanda, au început deja procesul de interzicere a utilizării centralelor pe gaz în clădiri.
Sistemele de încălzire cu petrol și gaz ar putea fi scoase în afara legii în Germania
Amintim că Germania vrea să scoată în afara legii instalarea majorității sistemelor de încălzire cu petrol și gaz începând de anul viitor, propunerile aprobate miercuri declanșând diviziuni furioase în cabinetul federal.
În martie, coaliția de guvernare a Germaniei a ajuns la un acord conform căruia fiecare sistem de încălzire nou instalat în țară trebuie să utilizeze 65% energie regenerabilă începând cu 2024.
În momentul de față, aproximativ jumătate din cele 41 de milioane de gospodării din Germania folosesc încălzirea cu gaz natural, iar aproape un sfert folosesc ulei pentru încălzire.
Proiectul de lege urmează să fie prezentat în parlament în luna iunie
Susținut de ministrul Economiei, Robert Habeck, proiectul de lege urmează să fie prezentat în parlament în luna iunie.
Formațiunea politică FDP a atacat, numind-o echivalentul unei ”bombe atomice” pentru Germania și exprimându-și îngrijorarea cu privire la efectul acesteia asupra economiei, povara pe care o va pune asupra gospodăriilor mai sărace și aspectele tehnice ale implementării acesteia.
Proiectul de lege prevede că schimbarea va costa țara în jur de 9,16 miliarde de euro anual până în 2028, potrivit Power Technology.