Șefa Parchetului European Laura Codruța Kovesi a vorbit despre anchetarea unui contract pentrua chiziția de minim 300 de mașini/ maxim 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL,,  firma lui Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis, de către Poliția Română.

Ce spune Kovesi despre dosarul BMW?

„Nu pot să va spun. Vreau să elimin orice speculații că vine Kovesi și vorbește cu nu știu cine și decide. E un caz pe care nu-l pot nici confirma, nici infirma.

Din nou, nu pot să confirm, nu pot să infirm și acest lucru. Nu pentru că n-aș vrea, ci pentru că noi avem 22 de state membre cu reguli diferite, cu proceduri diferite, cu legislație diferită, când putem comunica și încercăm să avem același standard în cele 22 de state membre.

De aceea nu comentăm și nu confirmăm sau infirmăm cazuri particulare până când nu avem îndeplinite condițiile ca să putem face publice aceste informații. Dar, în general, Parchetul European are o competență obligatorie. Toate faptele comise după momentul la care a devenit operațional, anume 1 iunie anul trecut toate aceste fapte intră obligatoriu în competența Parchetului European.

Noi putem să începem o investigație dacă este una din infracțiunile care cad în competența noastră. Atunci când primim plângeri sau atunci când sunt informații în spațiu public că s-a comis o infracțiune care vizează fraudă cu fonduri europene, noi deschidem dosar.”, a spus Laura Codruța Kovesi, într-un interviu G4media.ro, în legătură cu dosarul BMW.

Poliția Română, mașini de 38.000 de euro

Poliția Română a finalizat pe data de 28 iulie procedura de achiziție și a semnat un contract cadru pentru achiziția de minim 300 de mașini/ maxim 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL, firma lui Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat transmis de BMW, omul de afaceri Michael Schmidt – un apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis – nu mai deţine nicio funcţie în cadrul companiilor din România şi nu este implicat în activitatea operaţională a acestora.

Astfel, Poliția Română va cumpăra cu 38.000 de euro automobile BMW xi Drive, valoarea totală a contractului fiind de 98 de milioane de lei (aprox 20 milioane de euro).