În cel mai nou episod al podcatului ”România lui Cristache”, de pe canalul de YouTube ”HAI România!”, jurnalistul Ionuț Cristache l-a avut drept invitat pe Doru Bușcu. Prin alte subiecte abordate, noul invitat a vorbit despre faptul că România este expusă în fața Federației Ruse.
”Suntem mult mai expuși decât Polonia. Eu tot repet figura asta, imaginea asta. Noi suntem în gura unui pește rusesc, care dacă lucrurile degenerează, maxilarul superior este pe granița noastră de nord, este Ucraina și mandibula este tot litoralul Mării Negre, noi suntem cel mai aproape de focarul luptelor.
Un parametru este prostia, (oficialii români) sunt proști. Nu îi duce capul ce să facă și cum să facă. Tot ceea ce fac este să se uite în tratatul NATO. Nu mișcăm că noi suntem NATO și NATO face tot. NATO face o mulțime de lucruri și este o umbrelă de oțel în momentul ăsta, nu însă în momentul în care te trezești sub situația acută a unui război.
Atunci armata ta trebuie să facă tot, până vine NATO. Al doilea lucru este legat de o strategie pe care o impune într-un fel politica militaristică a statelor puternice: Nu te înarma tu ci cumpără echipament de la noi și asistență de la noi, plătește într-un fel acest ajutor, economic, politic.
Nu te dezvolta tu singur să fi tu singur capabil să te aperi, dar ei nu forțează lucrul ăsta. Depinde de noi. Noi putem spune mulțumim frumos, ajutorul vostru e neprețuit, foarte bine ce faceți, luăm de la voi, dar ne pregătim și noi în paralel.
Al treilea lucru care poate să determine această apatie este teama unor lideri politici slabi de presupusa panică care s-ar stârni populației dacă s-ar afirma politici de apărare, de organizare, un militarism la vedere”, spune acesta.
Ucraina va deveni o putere militară dacă va câștiga războiul
Invitatul podcastului ”România lui Cristache” a mai spus că Ucraina va deveni o putere europeană dacă va câștiga războiul.
”Nefiind cunoscute aceste lucruri, Ucraina, care în perspectiva unei victorii va deveni o putere europeană, cea mai pare putere europeană, cel puțin din punct de vedere militar, la frontiera de est. Dacă Ucraina va învinge, în plin proces de reconstrucție, cu cea mai bine dotată, experimentată și mare armată și rutinată și rulată în război, va fi o forță și politică.
Este legea istoriei: cine nu are armată nu contează. Noi, într-o măsură importantă nu contăm nici în discuția politică pentru că nu avem ce arăta, noi ne sprijinim decât pe concepția ascunsă a generalului Ciucă și a comandantului suprem Klaus Iohannis.
În contextul în care Ucraina va deveni foarte influentă, ea este o națiune agresivă. Cu nou și-a arătat de multe ori agresiunea în speța minorității române din Bucovina de Nord. Recent a apărut o scrisoare de la UE. A făcut lobby la UE, n-au vorbit direct cu noi, ca UE să ne ceară nouă să fim de acord cu lărgirea Canalul Bâstroe și a încă unui canal ucrainean de acolo ca să fie navigabile, să facă manevre de luptă.
Dacă noi vom accepta acest lucru, va scădea debitul pe canalele Dunării, în special canalul Sulina care e navigabil. Chilia va trebui poate închis, poate că se usucă. Bâstroe e destul de larg. Eu sper să se opună și la fel să închidă discuția, să nu aibă legătură una cu alta. Se va face tămbălău”, mai spune Doru Bușcu.
România este în pericol
Doru Bușcu a mai spus că ”această renaștere politică a Ucrainei va face din noi, cum suntem deja un actor de mâna a doua, un actor de mâna a treia aici pe flancul estic pentru că nu vom mai fi importanți. Vine președintele Biden pe 22 în Polonia. În România nu vine deși România este mai în față în raport cu Rusia și este mai vulnerabilă. Nu vine la București pentru că nu are interlocutori, nu s-a găsit nimeni să-l convingă.
Poate Mircea Geoană să-l convingă că e la NATO. O prezență a președintelui american la București poate să însemne amânarea cu un an, doi, trei ale unor eventuale planuri ostile are rușilor, ale lui Putin. E foarte important. Polonezii știu asta și o fac foarte bine. Ei știu că insistând, niciodată o cerere nu este prea stridentă și asta a învățat și Ucraina. Situația la ei nu e nici pe departe atât de optimistă cum o spune și Zelenski.
Deci Ucraina devenind după această ipotetică și dorită istorie, cea mai influentă putere din Est va face un tandem cu Polonia, care se înțelege foarte bine. Impart o bucată semnificativă din limba slavă, din terminologia din vocabular, ei se înțeleg într-un fel, este o limbă apropiată, au împărțit un segment important din istorie, s-au fugărit între ei, dar afacerea principală a fost împărțirea teritoriilor care țin de Ucraina. Ei au fiert acolo în această zonă. Au o unitate culturală.
Vor forma acest binom și noi vom rămâne proștii satului, în mijlocul drumului, mândrii că suntem cu un deget înaintea bulgarilor, în loc să transformăm această legătură strategică cu Bulgaria, cu Grecia, să formăm un pol sudic pentru că avem alte talente decât au nordicii. Noi am stat degeaba, am mirosit două mandate duble de președinte, pentru că președintele face strategia și el răspunde de linia politică”.