Veste cruntă pentru toată România! S-a aflat ce ne așteaptă la nivel național în 2023 din cauza lipsei precipitațiilor. Șefa ANM, Elena Mateescu, a venit cu declarații teribile privind noul an.
Se anunță un 2023 mai secetos decât anul trecut, în condițiile în care România se confruntă în prezent cu o secetă pedologică extremă. Mai mult, un climatolog a explicat că zăpada va dispărea pe arii mari în țara noastră.
Veste cruntă pentru toată România dată de Elena Mateescu! S-a aflat ce ne așteaptă la nivel național privind seceta
Elena Mateescu, directorul ANM, a afirmat că în continuare există secetă pedologică extremă, puternică şi moderată în partea de sud-est a ţării, menţionând şi faptul că lunile de iarnă nu sunt, de regulă, foarte bogate în precipitaţii.
Șefa Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a fost întrebată la Prima News, cum se anunţă vremea în acest an, mai ales pentru agricultură.
„Trebuie să pornim de la analiza stadiului actual în ceea ce priveşte rezerva de apă din sol pentru că la acel moment discutam în continuare de secetă pedologică extremă, puternică şi moderată în partea de sud-est a ţării, mai exact în Dobrogea, în Bărăgan, în sudul Moldovei, acolo unde cantităţile de precipitaţii de la începutul noului an agricol curent, 1 septembrie 2022 şi până în prezent, au fost unele sub mediile climatologice lunare.
De asemenea, vorbim de o aprovizionare satisfăcătoare pe profilul 0 – 100 centimetri în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, în centrul Transilvaniei şi în cea mai mare parte a Moldovei”, a afirmat directoarea ANM, care a precizat că anul agricol 2021 – 2022 a fost cel mai secetos din istoria măsurătorilor meteorologice.
Fiecare picătură de apă din sol va fi extrem de importantă
Ea a adăugat că fiecare picătură de apă din sol va conta în acest an agricol.
„Până la 31 martie, când fermierii ştiu că această dată coincide cu încheierea stagiului de acumulare a apei în sol, fiecare picătură de apă, indiferent că va fi lichidă sau solidă din stratul protector de zăpadă va conta foarte mult în ceea ce priveşte evoluţia culturilor în primăvară, a celor înfiinţate în toamnă, dar mai ales campania din primavara 2023”, a explicat directorul ANM.
Plantele au pornit deja în vegetație
De asemenea, Preşedintele Asociaţiei Fermierilor Români, Daniel Botănoiu, a explicat că din cauza temperaturilor ridicate din această perioadă plantele au pornit în vegetaţie. Totuși, un ger va duce la compromiterea culturilor, transmite News.ro.
„Şi anul acesta o să fie destul de complicat, îngrijorător spun eu, pentru că la ora actuală temperaturile ridicate n-au făcut decât ca plantele să pornească în vegetaţie, să consume zaharurile pe care le conţin şi în momentul în care apare un mic ger, nu trebuie temperaturi foarte scăzute, să compromită culturile.
Sunt în câmp, mă uit şi văd rapiţa cu probleme deosebite. (…) Nu ştim ce va urma în perioada următoare, ce va fi în februarie, în martie, aprilie. Ceea ce se simte şi este clar este lipsa apei. Deci asta o simţim din ce în ce mai acut decât anii anteriori”, a mai explicat Daniel Butănoiu.
Un climatolog spune că vom avea zone în România în care nu va mai ninge deloc
De asemenea, climatologul Roxana Bojariu a precizat că dacă schimbările climatice vor continua, atunci zăpada în România va dispărea pe arii mari.
„Deja trăim efectele schimbării climei şi în datele noastre de observaţie vedem că stratul de zăpadă îşi reduce extinderea şi grosimea medie în ultimii ani, în ultimele decenii, dacă comparăm deceniile precedente, iar acest semnal, din păcate, care este în legătură cu schimbarea climei va fi amplificat în anii ce urmează, în funcţie şi de felul în care vom gestiona emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global.
Dacă emisiile vor continua să crească şi concentraţiile de gaze cu efect de seră vor fi din ce în ce mai mari, atunci, din păcate, şi la nivelul României acest semnal al dispariţiei pe arii mari a zăpezii va continua şi vor fi probleme, nu doar probleme legate de plăcerea sărbătorilor, ci şi probleme legate de gestionarea resursei de apă, de agricultură şi evident turism”, a explicat Roxana Bojariu.