Mai multe documente secrete americane care au ajuns pe platforma de mesagerie Discord arată că liderul grupului paramilitar Wagner a transmis în ianuarie propunerea unor persoane de contact din cadrul direcţiei de informaţii militare a Ucrainei, cu care a menţinut comunicaţii secrete pe durata războiului.

De asemenea, acesta a spus că, în situaţia în care comandanţii Ucrainei îşi retrag soldaţii din zona Bahmut, el va oferi Kievului informaţii despre poziţiile trupelor ruse, pe care Ucraina le-ar putea folosi pentru a le ataca, notează washingtonpost.com

Prigojin a vorbit de mai multe ori cu direcţia de informaţii ucraineană

Prigojin i-a apostrofat public pe comandanţii militari ruşi, despre care susţine că nu au reuşit să-i echipeze şi să-i aprovizioneze forţele, care au oferit sprijin vital efortului de război al Moscovei. Dar el este şi un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, care ar putea considera o trădare oferta lui Prigojin.

Totodată, doi oficiali ucraineni au confirmat că Evgheni Prigojin a vorbit de mai multe ori cu direcţia de informaţii ucraineană, cunoscută sub numele de HUR. Un oficial a spus că Prigojin a făcut nu doar o dată oferta cu privire la Bakhmut, însă Kievul a respins-o pentru că oficialii nu au încredere în Prigojin şi au considerat că propunerile sale ar putea fi lipsite de sinceritate.

Un oficial din SUA a afirmat că există îndoieli similare la Washington cu privire la intenţiile lui Prigojin, notează sursa menționată.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a confirmat contactele cu Prigojin.

„Aceasta este o chestiune de informaţii militare”, a spus Volodimir Zelenski pentru sursa menționată. Liderul ucrainean s-a opus difuzării publice a informaţiilor clasificate şi a spus că după părerea sa scurgerile de documente au fost benefice Rusiei.

Evgheni Prigojin i-a acuzat pe militarii din armata Rusiei că au fugit de pe poziţiile lor din Bahmut

Anterior, Evgheni Prigojin i-a acuzat pe militarii din armata Rusiei că au fugit de pe poziţiile lor din Bahmut.

„Astăzi, una dintre unităţile Ministerului Apărării a fugit de pe unul dintre flancurile noastre (…). Ei şi-au părăsit poziţiile, au fugit”, a acuzat Evgheni Prigojin, care este în conflict deschis cu ierarhia militară rusă.

Evgheni Prigojin declară că statul nu reușește să îndeplinească anumite condiții.

„De ce statul nu reuşeşte să apere ţara?”, a mai spus el într-o înregistrare video postată pe Telegram, în timp ce liderul rus Vladimir Putin prezida parada militară de la Moscova ce marchează victoria asupra Germaniei naziste în 1945. „Ziua Victoriei este victoria strămoşilor noştri, noi nu am meritat nici o bucăţică din această victorie”, a afirmat el.

Potrivit lui Prigojin, ierarhia militară rusă caută să-l „înşele” pe preşedintele Vladimir Putin în ceea ce priveşte ofensiva în Ucraina.

„Dacă totul este făcut pentru a-l înşela pe comandantul-şef (Vladimir Putin), atunci fie comandantul-şef vă va sparge, fie poporul rus este cel ce va fi furios dacă războiul va fi pierdut”, a spus Prigojin în discursul său presărat cu vulgarităţi, în care a acuzat din nou armata că nu-i livrează muniţiile de care are nevoie pentru a cuceri Bahmutul, epicentrul luptelor din estul Ucrainei.