Bruce Willis este conştient că suferă de demenţă? La această întrebare a răspuns Emma Heming Willis, soția sa. Ea a spus că este „dificil de ştiut” dacă celebrul actor știe de această boală. Ea a dat detalii despre starea de sănătate a soțului său.

Heming Willis a detaliat cum modul în care diagnosticul a afectat familia actorului.

„Ceea ce am învăţat este că demenţa este grea. Este greu pentru persoana diagnosticată. Este greu şi pentru familie. Iar acest lucru nu este diferit pentru Bruce sau pentru mine sau pentru fetele noastre. Şi când spun că este o boală de familie, chiar este”, a spus soția lui Bruce Willis în cadrul emisiunii Today de pe NBC.

Bruce Willis este conștient de starea lui?

Întrebată dacă Bruce Willis este conştient de starea lui, ea a răspuns: „Greu de ştiut”.

Heming Willis a apărut în emisiune pentru a sensibiliza publicul cu privire la FTD. Ea a fost însoţită de Susan Dickinson, CEO al Asociaţiei pentru Degenerare Frontotemporală. Aceasta din urmă a explicat că unul dintre lucrurile pe care boala le afectează este autocunoaşterea. Prin urmare, unii oameni nu mai înţeleg că ei înşişi s-au schimbat.

Întrebată cum a afectat-o diagnosticul, Heming Willis a spus că este bine să înţeleagă în sfârşit ce i se întâmplă, chiar dacă este dureros.

„Cred că a fost binecuvântare şi blestem. Faptul că ştiu ce i se întâmplă lui Bruce face ca totul să fie un pic mai uşor”, a comentat aceasta.

Explicațiile oferite de soția actorului

În ceea ce priveşte modul în care au explicat situaţia fiicelor Mabel şi Evelyn, „suntem o familie foarte sinceră şi deschisă”, a spus ea.

„Şi, ştiţi, cel mai important lucru a fost să putem spune care este boală, să explicăm ce este, pentru că atunci când ştii ce este boală din punct de vedere medical, totul capătă sens”, a spus soția lui Bruce Willis.

SURSA FOTO: Dreamstime

Afecţiunea apare între 45 şi 64 de ani

De când a fost anunţat diagnosticul actorului, starea lui a progresat, menționat, anterior, familia Willis într-un comunicat. Din păcate, au spus aceștia, provocările legate de comunicare sunt doar un simptom al bolii cu care se confruntă Bruce.

FTD reprezintă tulburări cauzate de o acumulare de tau şi de alte proteine care distrug celulele cerebrale în lobii frontali (în spatele frunţii) sau în lobii temporali (în spatele urechilor) ai creierului. Afecţiunea apare, de obicei, între 45 şi 64 de ani.

Cazurile de FTD sunt moştenite

Cea mai frecventă demenţă pentru persoanele sub 60 de ani, FTD poate provoca probleme la nivelul comunicării. Se pot observa şi modificări ale comportamentului, personalităţii sau mişcărilor cuiva.

Persoanele cu FTD trăiesc de obicei între şase şi opt ani cu această afecţiune, potrivit Institutului Naţional pentru Îmbătrânire din SUA. Între 10% şi 30% din cazurile de FTD sunt moştenite. În afară de genetică, nu există alţi factori de risc cunoscuţi.