Veste cumplită despre Elena Cârstea! Anunțul venit acum despre marea cântăreață a României

Sursă: Facebook, Elena Cârstea

Elena Cârstea a trecut prin momente extrem de grele. A fost la un pas de moarte, iar acum a pierdut un suflet drag, chiar în perioada Sărbătorilor Pascale.

Anul acesta, Elena Cârstea s-a confruntat deja cu o mulțime de probleme. Cântăreața a suferit un accident vascular cerebral și a fost la un pas de moarte, iar acum este îndurerată de pierderea unui suflet foarte drag ei.

Elena Cârstea și-a pierdut cățelușa

Într-un interviu recent, Elena Cârstea a dezvăluit că și-a pierdut cățelușa, în vârstă de cinci ani. Aceasta a făcut un cancer galopant și din păcate, nu a mai putut fi salvată. Deși nu se aștepta să se întâmple asta. artista a compensat repede pierderea suferită achiziționându-și aceeași rasă de câine, care provine dintr-o familie de campioni.

Câinii sunt extrem de importanți pentru Elena Cârstea, după cum a spus chiar ea. Aceasta petrece mult timp cu ei și în vede ca pe proprii copii. Cântăreața susține că pentru ea, animalele de companie sunt cea mai bună terapie.

”Sunt dărâmată. Mi-a murit cățelușa, avea doar cinci ani, era tânără. Îmi lipsește enorm. A făcut un cancer galopant și s-a stins. Nu ne așteptam. Am luat alta, la fel, aceeași rasă, de la prietenii noștri din România. Pe Roxy am dus-o la școala de dresaj. Provine dintr-o echipă de campioni. Pentru mine, câinii sunt ca și copiii mei. Îl mai am și pe Cooper, are șapte ani. Mă plictisesc dacă nu fac ceva. Eu sunt și cu pisicile mele. Am patru persane, printre care doi puiuți, asta e terapia mea cea mai bună”, a povestit aceasta pentru cancan.ro.

Cum se simte cântăreața după ce a suferit un AVC

Cât despre starea sa de sănătate, Elena Cârstea a dezvăluit că a renunțat la mai multe obiceiuri după AVC, pentru a avea un stil de viață mai sănătos. Din fericire, se va recupera complet și nu va avea urmări. Încă trebuie să folosească bastonul și obosește destul de repede, însă urmează toate indicațiile medicilor. Se va apuca de dansuri, se uită la seriale și face toate lucrurile care îi fac plăcere. Artista a spus că se bucură de faptul că a primit o a doua șansă la viață.

„Testele au ieșit ok, mă voi recupera complet, fără urmări. Mi-am revenit cu sănătatea. Merg încă destul de greu. Mai trebuie să folosesc bastonul, obosesc repede, am nevoie să mă sprijin. Mi-am comandat și unul alb, tot cu Swarovsky. Continui recuperarea la piscină, unde merg zilnic, apa are un efect benefic. O să mă apuc de dansuri. În ultimul timp, mă uit la seriale coreene, mi se par senzaționale. Mă bucur că mai respir!”, a spus ea.