După apariția la premiile Grammy, fanii Madonnei au fost șocați, întrebându-se, pe bună dreptate și parafrazând una din melodiile ei celebre, ”Who’s That Girl?”
Mulți dintre cei care au văzut cum arată acum au criticat-o, spunând că a exagerat cu intervențiile și operațiile estetice, potrivit TheSun.
”Madonna trebuie să înceteze cu chirurgia plastică și să accepte că îmbătrânește. A ajuns de nerecunoscut în acest moment! Doamne, ce și-a făcut Madonna?! Nu mai arată ca artista care a cântat Vogue și alte cântece”, sunt câteva dintre reacțiile fanilor în mediul online.
Profhilo sau tratamente cu laser
În 2008, când se îndrepta spre vârsta de 50 de ani, Madonna a insistat că nu are nicio problemă cu îmbătrânirea. Dar, în același an a fost văzută cu vânătăi în jurul ochilor, ceea ce a alimentat speculațiile cu privire la o intervenție chirurgicală la pleoapa inferioară.
Alice Henshaw, proprietara clinicii Harley Street Injectables și a mărcii de îngrijire ”Skincycles”, a explicat că noua imagine a cântăreței, care a stârnit atâtea reacții, sugerează clar că este vorba de intervenții chirurgicale repetate.
„Aș spune că Madonna a avut cu siguranță câteva stimulente pentru îmbunătățirea calității pielii, ceva de genul Profhilo sau tratamente cu laser”, explică ea.
Tratament cu fire, urmând tendința ochilor de vulpe
Conform expertei, aceste tratamente pentru piele evită aspectul de piele creponată pe care oamenii încep să-l aibă atunci când pierd colagen și elastină, pe măsură ce îmbătrânesc.
”Este posibil să fi făcut un fel de tratament cu fire, urmând tendința ochilor de vulpe, deoarece sunt mai ridicați. Poate fi vorba doar de Botox injectat pentru a ridica colțurile ochilor și pentru a da un aspect mai neted pe frunte.” a spus ea.
Mai multe intervenții
”Bărbia ascuțită și pomeții înalți sugerează o umplere în bărbie, pentru a restrânge această zonă și pentru a da acel aspect de pomeți înalți, care apoi se îngustează în partea inferioară a feței. De asemenea, este posibil să i se fi făcut filler în buze pentru a-și echilibra trăsăturile faciale”, a concluzionat acesta.
Dr. Michael Horn, chirurg plastician din Chicago, Illinois crede că Madonna nu a avut doar un „lifting” – despre care spune că este „evident pentru că pielea ei” părea „strânsă și trasă pe spate, fără riduri”, ci și o operație la nas. De asemenea, unii experți spun că ar fi făcut un lifting revoluționar de panglică, care implică introducerea unei panglici absorbabile în gât pentru a strânge pielea lăsată.