După ce primele două sezoane ale „Dead To Me” s-au bucurat de succes, Netflix a decis continuarea serialului care o are în rolul principal pe Christina Applegate.
Dar, cunoscuta actriță, care a dezvăluit anul trecut că a fost diagnosticată cu o boală cruntă, spune că realizarea celui de-al treilea sezon din „Dead to Me”, după diagnosticul de scleroză multiplă, este cel mai greu lucru pe care l-a făcut vreodată, potrivit YahooNews. Applegate a povestit cum au decurs filmările la acest ultim sezon.
Actrița care a devenit cunoscută în anii 80 odată cu serialul „Familia Bundy” are acum 50 de ani și suferă de o boală cumplită, care îi afectează mișcările. În plus, frumoasa actriță s-a îngrășat cu aproape 20 de kilograme și nu poate merge decât sprijinindu-se în baston.
Diagnosticată în 2021 cu scleroză multiplă, o afecțiune a sistemului nervos central
Christina Applegate a fost diagnosticată cu boala sistemului nervos central, care întrerupe fluxul de informații în interiorul creierului, precum și între creier și corp, în timp ce filma ultimele episoade ale serialului „Dead To Me”, în vara anului trecut.
Serialul a luat o pauză de cinci luni, pentru ca ea să poată începe tratamentul. În cel mai recent interviu acordat ziarului „New York Times”, actrița spune că a avut nevoie de mult timp pentru a se obișnui cu acest diagnostic crunt și a încerca să o ia de la capăt.
A început lupta cu organismul pentru că nu poate accepta realitatea
„Aveam obligația să termin de spus povestea, care a adus deja două nominalizări la Emmy”, a spus Applegate.
Ea explicat că, inițial, regizorul și producătorul au propus ca serialul să se oprească, iar ultimele episoade din primele două sezoane să fie făcute cu ajutorul unor filmări mai vechi.
„Am spus: ”Nu. Îl vom face în continuare, dar o vom face cu anumite condiții””, a povestit actrița.
Pentru că sănătatea nu i-a mai permis să facă tot ce făcea înainte pe platourile de filmare, a început să lupte cu organismul ei, fiind conștientă că nimic, niciun tratament, nu o va ajuta să fie ca înainte.
„Oarecum a fost bine pentru mine. Trebuia să procesez pierderea vieții mele, pierderea acelei părți din mine. Așa că aveam nevoie de timp”, a relatat ea, adăugând că niciodaă nu va putea accepta ce i se întâmplă.
„Nu voi accepta niciodată asta. Sunt foarte supărată”, a mărturisit ea.
A deschis uși pentru a se sprijini de ele și a nu se prăbuși, a avut nevoie de scaun cu rotile
Când a revenit pe platourile de filmare, mobilitatea ei a început să scadă. Avea nevoie de un scaun cu rotile pentru a se deplasa. Avea dificultăți în a urca treptele până la rulotă. Corpul ei a cedat de mai multe ori în timpul filmărilor, mai ales când era foarte căld.
Un tehnician din echipă a trebuit să-i sprijine picioarele, în afara razei camerei de filmat, pentru a obține anumite cadre. A fost nevoită ca, în anumite secvențe ale serialului, să deschidă uși din decor, doar pentru a se sprijini de ele și a nu se prăbuși.
Vreau ca oamenii să știe că sunt foarte conștientă de toate asta
Odată cu încheierea sezonului final al serialului, care va fi difuzat de Netflix pe 17 noiembrie, Applegate a declarat: „Este prima dată când cineva mă va vedea așa. M-am îngrășat aproape 20 de kg. Nu pot să merg fără baston. Vreau ca oamenii să știe că sunt foarte conștientă de toate asta”.
Applegate, care își crește singură copilul, nu este sigură că va urmări vreodată ultimul sezon, spunând că este mult prea dureros pentru ea.
Au existat semnale ale bolii
Christina Applegate a mai spus că, înainte de a primi acest diagnostic, au existat semne ale bolii. Ea spus că și-a pierdut echilibrul în timp ce filma o scenă de dans și nu a mai putut să joace tenis. Și a amintit că era extrem de autocritică, crezând că trebuie să muncească mai mult.
„Aș fi vrut să fi dat mai multă atenție acestor semnale. Dar cine eram eu să ştiu?”, a mai spus actrița.