Vladimir Putin ar fi fost vizitat, din nou, de medici, după ce s-a simțit tot mai „slăbit și obosit”, se arată într-o postare pe Canalul Telegram General SVR, care pretinde că are informații de la o sursă din interiorul Kremlinului.
De la începutul războiului, Canalul Telegram General SVR a transmis o serie de informații pe care nu le-a putut dovedi, scrie The Sun. Acesta alimentează speculațiile că ceva este în neregulă cu liderul rus.
Putin a fost vizitat de medici după ce s-a simțit foarte „slăbit și obosit”
Ultima postare de pe Canalul Telegram General SVR susține că Putin a fost vizitat de medici după ce s-a simțit foarte „slăbit și obosit” în urma participării la un eveniment, la Volgograd.
Pe 2 februarie, Vladimir Putin a depus o coroană de flori la monumentul închinat soldaților Armatei Roșii, cu ocazia împlinirii a opt decenii de la sfârșitul dramatic al sângeroasei bătălii de la Stalingrad (Volgograd), când sovieticii au respins ofensiva Wehrmachtului și a aliaților Axei.
Vladimir Putin, la Volgograd
Președintele rus continuă să aibă apariții publice limitate, adesea preferând să prezideze ședințe prin link video. El a anulat mai multe apariții în ultimele luni, dar a ținut să ia parte la evenimentele care au marcat 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad.
General SVR susține că Putin „nu s-a distrat” în timpul întâlnirilor și aparițiilor publice din cadrul vizitei. Spre seară, Putin s-a simțit foarte obosit și slăbit, așa că medicii au fost chemați să-l vadă”, se arată în comunicat.
„După următoarea ședință de terapie, președintele nu și-a revenit”, adaugă sursa citată.
Zvonuri despre starea de sănătate șubredă a președintelui rus circulă de ani de zile
Zvonurile despre starea de sănătate șubredă a președintelui rus circulă de ani de zile. Dar, în ultimul an, au existat numeroase speculații in presa occidentală cu privire la sănătatea lui Putin, în special din partea fostului șef al MI6, Sir Richard Dearlove, care susținea anul trecut că liderul rus se va interna într-un sanatoriu, unde ar urma să stea până în 2023, din cauza unor probleme medicale.
Șeful CIA, William Burns, a comentat, însă, toate zvonurile conform cărora liderul de la Moscova ar fi bolnav. Oficialul american a declarat că nu există nicio informație oficială care să confirme că Putin ar avea probleme de sănătate sau ar fi instabil.
Singura dată când Kremlinul a confirmat că Putin suferă de o problemă de sănătate a fost în toamna lui 2012, când liderul rus a anulat mai multe întâlniri și a dispărut din viața publică, după ce a fost surprins mișcându-se mai greu. Kremlinul a susținut că Putin a suferit o întindere de mușchi, în vreme ce un ziar din Rusia scria că liderul rus ar fi avut probleme grave cu spatele.