Veste cumplită legată de războiul din Ucraina! Detaliile au venit chiar acum de la Moscova.
Anunţul momentului venit de la Moscova! Câţi „mercenari străini” ar lupta de partea Ucrainei în război?
Ministerul rus al Apărării a făcut publice informaţiile privind „mercenarii străini” care ar lupta de partea Ucrainei în război.
Astfel, potrivit datelor prezentate vineri, puţin sub 7.000 de „mercenari străini” din 64 de ţări au ajuns în Ucraina de la debutul conflictului militar. România este şi ea pe lista acestora 64 de ţări, se arată în comunicatul oficial al Ministerului Apărării.
Rusia se laudă că aproape 2.000 dintre aceşti mercenari ar fi fost deja ucişi, transmite France Presse.
„Listele noastre, din 17 iunie, includ mercenari şi specialişti în arme dintr-un total de 64 de ţări. De la începutul operaţiunii militare speciale, 6.956 au sosit în Ucraina, 1.956 au fost deja eliminaţi, 1.779 au plecat”, potrivit comunicatului oficial al Ministerului Apărării de la Moscova.
România, pe locul al doilea între ţările europene în ceea ce priveşte combatanţii care vin în Ucraina
Potrivit informaţiilor prezentate de ruşi, Polonia este „liderul absolut” între ţările europene în ceea ce priveşte combatanţii care vin în Ucraina. Pe locurile doi şi trei s-ar afla România şi Marea Britanie.
Comunicatul oficial al Ministerului rus al Apărării conţine şi un tabel al numărului de luptători străini, clasificând după cetăţenie sosirile în Ucraina şi pierderile înregistrate, potrivit armatei ruse.
Potrivit acestor date, 59 de „mercenari” francezi din 183 care au venit să lupte au fost ucişi de la începutul ofensivei ruse.
Ţările cu cele mai multe pierderi înregistrate potrivit Moscovei sunt Polonia (378 de morţi), Statele Unite (214), Canada (162) şi Georgia (120).
De cealaltă parte, Ucraina acuză că singurii mercenari din acest război luptă de partea Rusiei
De la începutul intervenţiei Moscovei în Ucraina la 24 februarie, mii de voluntari străini, în principal europeni, s-au dus în această ţară pentru a ajuta forţele Kievului.
Rusia îi prezintă pe aceşti combatanţi drept „mercenari”, un termen peiorativ ce sugerează că ei sunt motivaţi de profit, mai scriu jurnaliştii AFP.
Separatiştii proruşi au condamnat la moarte trei dintre ei, doi britanici şi un marocan.
La rândul lor, Ucraina şi aliaţii săi occidentali subliniază că dacă există mercenari care luptă în acest război, atunci aceştia se află în tabăra rusă, cu prezenţa în special a unor elemente ale grupului Wagner, ai cărui soldaţi au fost desfăşuraţi din Siria până în Libia, via Mali.