„Am depus o sesizare pentru verificarea averii domnului Rafila. Sunt nişte cifre ciudate în declaraţia de avere a domniei sale. Pentru un bugetar care a lucrat doar la stat atât de mulţi ani nu se justifică sumele care apar în declaraţia de avere şi nu se prezintă acolo în detalii clare pentru public contractele de consultanţă pe care le-a avut domnul Rafila de-a lungul tipului.
Este ştiută colaborarea din ultimii opt ani dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. S-a văzut aici şi prietenia dintre domnul Rafila şi această organizaţie care s-a lăsat cu un contract de 21 de milioane de euro. ANI trebuie să verifice şi acest contract dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Eu am depus şi memorandumul dintre Ministerul Sănătăţii, condus de domnul Rafila, şi OMS, adică acel contract de 21 milioane şi ceva”, a declarat Ungureanu, în faţa sediului ANI.
Emanuel Ungureanu îl acuză pe Rafila de „scurgere de bani”
Acesta a adăugat că trebuie verificate contractele de consultanţă pe care le-a avut Alexandru Rafila cu diferite instituţii sau cu companii din industria farmaceutică. „Trebuie să vedem dacă domnul ministru nu se află cumva în conflict de interese atunci când semnează anumite documente cu scurgere de bani publici către anumite instituţii care el a avut relaţii de colaborare”, a explicat deputatul USR.
Ungureanu: Contractul în valoare de 21 de milioane de euro cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar fi semnat doar de Alexandru Rafila
„Domnul Rafila a semnat contractul cu OMS singur. Nu mai există nicio semnătură din Ministerul Sănătăţii a unor compartimente de specialitate. Când am spus că acest contract a fost unul hoţesc, făcut pe uşa din dos, am dat aceste elemente fundamentale de adevăr.
Nu a ştiut nimeni în spaţiul public niciodată despre acest contract. Până la momentul în care am dezvăluit eu că există, domnul Rafila nu a făcut o conferinţă de presă cu cei de la OMS să explice ce anume vrea să schimbe în sistemul sanitar şi de ce are nevoie de expertiza celor de la OMS, în condiţiile în care există instituţii româneşti, cu oameni plătiţi din bani publici, să facă exact ce a pus domnul Rafila către OMS.
Cu bani mai puţini am fi putut noi să facem toate acele schimbări care sunt prevăzute în acest contract, contract care este doar o primă tranşă pe care o dă domnul Rafila către o instituţie internaţională”, a arătat Emanuel Ungureanu.
Ministerul Sănătății a venit cu precizări în privința contractului semnat cu OMS
Săptămâna trecută, după ce deputatul USR a anunţat că va sesiza ANI şi DNA pe motiv că ministrul Rafila se află într-un „grav conflict de interese” prin semnarea unui contract pentru consultanţă cu OMS, Ministerul Sănătăţii a transmis că utilizarea asistenţei tehnice furnizate de această organizaţie, de Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Mondială este recomandată pentru îndeplinirea reformelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Ministerul a precizat că, potrivit anexelor de cost aprobate în cadrul PNRR, pentru componenta de asistenţă tehnică s-a prevăzut un buget total general de aproximativ 50 milioane de euro, aceste resurse financiare făcând parte din categoria „granturi nerambursabile” acordate României de Uniunea Europeană.
Totodată, Ministerul Sănătăţii informa că, în baza mandatului acordat de Guvern, a purtat negocieri cu reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar fondurile alocate asistenţei tehnice de specialitate pentru digitalizare sunt de 21,25 milioane de euro pentru perioada 2022 – 2026 şi reprezintă 42% din bugetul total disponibil.