Valul cinci al pandemiei va lovi curând România! Raed Arafat a anunțat când va începe

În cursul zilei de vineri, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că persoanele care vor veni din zonele roșii vor intra imediat în carantină, subliniind că efectele reîntoarcerii lor în țară se vor vedea într-o săptămână-două.

„Nu există să vină oameni din zonele de risc şi să nu intre în carantină (…) Orice impact al unei aglomeraţii, al unei interacţiuni, mobilităţi mai mari, am învăţat foarte bine, cam la o săptămână – două începem să vedem efectele. Aceasta este situaţia. Acum depinde cât de mare va fi impactul şi depinde de cât de mult vom respecta regulile”, spune acesta.

Mai mult decât atât, secretarul de stat în cadrul MAI a declarat că nu toată lumea va respecta regulile impuse, însă speră ca cei care le respectă să fie într-un număr mai mare decât cei care nu o fac.

”Clar că nu toată lumea va respecta regulile, dar noi sperăm că majoritatea să respecte recomandările şi regulile”, a spus Arafat într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări în legătură cu efectele participării oamenilor la petrecerile de Revelion, în contextul apariţiei tulpinii Omicron a coronavirusului.

”Este normal după sărbători să se ajungă la creștere”

Întrebat dacă măsurile de relaxare ar putea duce la o creștere, acesta a spus că ”este normal după sărbători să se ajungă la creștere, pentru că va fi o interacțiune între oameni, va fi o mobilitate foarte mare și acest lucru nu avem ce face cu el, pentru că chiar dacă îmi iau și măsurile care erau până acum, poate că era același lucru rezultatul. Noi ce putem să spunem este că măsurile de acum sunt măsuri controlabile, care totuși sunt… Deci, ce s-a făcut: înainte spuneam că intră în anumite zone cei care sunt trecuți prin boala sau vaccinați, acum s-a trecut și testații cu ei”

”Deci ăsta este un lucru. Doi – s-a eliminat deplasarea în cursul, adică limitarea deplasării în cursul nopții după ora 23:00, dar am rămas cu programul limitat la 22:00 la toate activitățile. Deci în final a rămas programul limitat la 22:00. S-au puse reguli pentru intrare în unele zone, a rămas totuși cu capacitate de 50%. Locurile unde era capacitatea 30% erau teatrele și cinematografelor, unde s-a permis urcare la 50%, pentru că acolo oamenii stau pe scaun, există distanțare, rămân cu masca, stau pe scaun. Restaurantele oricum erau la 50%, așa că acolo nu am relaxat nimic. Deci, la acest moment în restaurant poate să intre persoană vaccinată, trecută prin boală sau testată. O altă măsură – la intrare în mall-uri, la intrare în magazinele mari trebuie să fii trecut prin boală, vaccinat sau testat cu un test care este cu o vechime de 48 sau 72 de ore. Depinde de tipul testului.”, a mai declarat acesta.

Mulți oameni depun efort

Șeful DSU a mai spus că mulți oameni lucrează intens pentru ca România să iasă din această situație, spunând că ”cei din acest centru fac parte din categoria oamenilor care s-au implicat la maxim, pentru a sprijini campania de vaccinare și pentru a vaccina. Am fost eu acolo ca voluntar, să vaccinez într-una din zile, deci, când abordăm astfel de situații, trebuie să ne uităm și la spiritul legii și la toate aspectele conexe. Amenda care a fost dată, de 90.000 de lei, pentru o persoană, cel puțin, dacă este dată pe persoană fizică, vă dați seama că este distructivă pentru această persoană. Acesta este salariul ei pe un an întreg. Intenția persoanei era una foarte bună.”