Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Prof. Dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, a vorbit despre evoluția pandemei de COVID în Europa, dar și despre ce va urma.
Deși până acum specialiștii spuneau că valul 5 se va termina în doar câteva săptămâni, medicul precizează că acesta ar urma să se prelungească odată cu apariția unei sub-variante. Este vorba despre subvarianta B.A. 2, care devine dominantă în faţa variantei Omicron.
Pe de altă parte, medicul a mai precizat că la aceasta nu au fost remarcate modificări în privinţa gravităţii bolii.
„La ora aceasta ţinând cont de faptul că avem la dispoziţie doar rezultatele unor studii preliminare este prematur să ne pronunţăm pentru perspectiva unui val 6 cu sub-varianta B.A 2 . Însă ţinând cont de prezenţa acestei sub- variante în câteva zeci de ţări precum şi de faptul că în Danemarca sub-varianta B.A. 2 devine dominantă în faţa variantei Omicron având după aceleaşi studii preliminare o transmisibilitate de 1,5 x mai mare (Statens Serum Institute Danemarca), putem gândi la o prelungire a valului 5 datorată apariţiei acestei sub-variante”, scrie medicul.
Este periculoasă noua variantă?
Totodată el a mai subliniat faptul că după ce valul 5 va lua sfârșit, ar putea urma o perioadă de liniște în care să nu mai apară alte variante, iar virusul să nu mai fie transmisibil. Pe de altă parte, această sub-variantă nou apărută genrează încă semne de întrebare.
„Am menţionat faptul că după valuri epidemice de mare amploare cum este acest val 5 generat de infecţia cu varianta Omicron , poate urma o perioada de acalmie (linişte) interepidemica cu condiţia ca să nu apară o alta variantă cu transmisibilitate şi mai crescută decât cea a variantei precedente. Iată însă că această sub-variantă a apărut , singurul aspect cumva pozitiv fiind acela că până în prezent nu au fost remarcate modificări în ceea ce priveşte gravitatea bolii”, a transmis Prof. Dr. Emilian Popovici.
Amintim faptul că sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila declara că în opinia sa, valul 5 al pandemiei „va fi ultimul din punct de vedere al sănătății publice”. El a precizat că vârful acestuia va fi atins în următoarele zile, urmând ca după data de 10 februarie numărul infectărilor să scadă.
Totodată, el a mai adăugat că din luna mai a acestui an, există posibilitatea să fie reluate anumite evenimente, dacă situația epidemiologică se va redresa.