Este lovitura momentului pentru mulți români. Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui a dezvăluit că toate ratele românilor vor crește. Acest lucru se va întâmpla după ce BNR a decis marți să crească din nou dobânda.
„BNR crește din nou dobânda. Asta înseamnă că cresc toate ratele. Pentru că ROBOR urmărește dobânda BNR. Iar IRCC este doar un ROBOR întârziat cu 6 luni. Deci dacă crește dobânda BNR, crește ROBOR și apoi întârziat crește și IRCC”, a scris pe Facebook Claudiu Năsui.
În opinia sa, BNR face asta pentru a reduce banii din piață „pe care tot ei i-au tipărit”.
„Mai țineți minte pandemia? Afaceri închise și tone de bani tipăriți. Calea sigură către distrugerea puterii de cumpărare. Prea mulți bani care urmăresc prea puține bunuri și servicii”, a arătat politicianul USR.
Claudiu Năsui susține că BNR că a acționat ca un „pompier piroman”
Claudiu Năsui a susținut că nu este vina BNR că crește acum dobânda, dar că e vina BNR că a acționat ca un „pompier piroman”.
„Ei dau foc, după care tot ei vin să-l stingă. Foarte bine că îl sting, dar mai bine nu dădeau foc de la început. Și chiar și stingerea asta a focului a început mult prea târziu și mult prea anemic. Iar asta din motive 100% politice. Mai grav, chiar și acum, acțiunea BNR e în contradicție cu cea a guvernului, care el încă dă foc.
Îndatorarea masivă a statului continuă, iar pentru asta BNR și sistemul bancar tot mărește masa monetară. Unul apasă pe frână, celălalt pe accelerat”, a precizat fostul ministru al Economiei.
Cine pierde după decizia luată de BNR
Claudiu Năsui a arătat că din toate astea pierd în primul rând toți cei care s-au îndatorat.
„Ei vor trebui să strângă cureaua, adică să-și reducă consumul, ca să poată plăti ratele. Dacă nu plătesc rata la bancă își vor pierde casa/terenul/investiția. În al doilea rând vor suferi investițiile din privat.
O dobândă mai mare înseamnă un cost al capitalului mai mare, ceea ce înseamnă mai puține investiții private. Ba chiar investițiile începute nu se vor mai termina. Vor falimenta și va veni acel val de falimente specific recesiunii”, a menționat Năsui.
El s-a întrebat retoric dacă nu era mai bine doar să nu-și crească statul cheltuielile în stilul în care a făcut-o?
„Nu era mai bine să nu mai facă toate PNDL-urile, toate agențiile noi de stat și toate cheltuielile pe care le-au tot crescut? Factura pentru toate acestea încă nu a venit. Dar creșterea dobânzii de azi grăbește momentul în care va veni”, a mai scris Claudiu Năsui.