Gheorghe Ialomițeanu, vicepreședinte PMP și fost ministru de Finanțe, critică Guvernul PNL-PSD-UDMR pentru faptul că se împrumută în loc să folosească fonduri europene, dar și pentru conflictele din cadrul coaliției de guvernare.
România riscă să piardă fondurile europene pe care nu le folosește
Ialomițeanu a criticat coaliția de guvernare pentru faptul că se împrumută, chiar la dobânzi din ce în ce mai mari, în loc să folosească fonduri europene, care sunt gratis. Acesta a menționat că România are aproape 9 miliarde de euro din programarea bugetară 2014-2020, pe care riscă să îi piardă pentru că nu îi accesează.
„Avem creștere economică și de ce stocul de datorie crește? De ce avem deficitul așa mare? Că avem fonduri europene și putem să le folosim la investiții.
Avem șase miliarde de euro care zac de un an la BNR și banii ăia nu-i folosim și ne împrumutăm. Putem folosii banii ăia și să nu ne împrumutăm.
Avem aproape 9 miliarde din programarea bugetară 2014 – 2020, pe care s-ar putea să-i pierdem, că e ultimul an. De ce să ne împrumutăm și banii nu-i atragem? Programarea bugetară 2021 – 2027 nici n-am început-o, nici nu avem proiecte acolo și ne împrumutăm.
Asta e marea dramă a României: avem bani europeni pe care putem să-i folosim gratuit și noi ne împrumutăm și la dobânzi foarte mari”, a spus vicepreședintele PMP în cadrul emisiunii „Actualitatea” de la B1 TV, moderată de Tudor Mușat.
Instabilitatea politică, semn rău pentru investitorii străini
De asemenea, Gheorghe Ialomițeanu a punctat că PSD și PNL se află într-un conflict constant deoarece ambele partide încearcă să își transmită propriul mesaj electoral, adăugând că această instabilitate politică nu inspiră încredere investitorilor străini.
„E o luptă între cele două partide. (…) Am impresia că se merge pe atacuri pentru a se liniști electoratul fiecărui partid și conservarea lui. Dar ne costă. Pe piețele financiare acestea costă.
Pe partea politică, chiar dacă avem majoritate confortabilă, pe piețele financiare și investitorii străini spun că nu stabilitate financiară și așteaptă orice zi ca această coaliție să nu mai guverneze și se uită de două – trei ori la România și când împrumutăm și când vor să investească.
Lucrurile astea ne costă și nu cred că sunt conștienți mulți din PSD și PNL când atacă tot timpul”, a mai spus acesta.