Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a vorbit, miercuri seară, pe 1 februarie, în plenul Parlamentului European, despre aderarea României la Spațiul Schengen și a făcut un apel către Suedia, care deține în prezent președinția Consiliului Uniunii Europene.
Românii contribuie esențial la stăvilirea migrației ilegale
„România își dorește ca Uniunea Europeană să devină un loc mai sigur pentru cetățenii ei. Dar și românii sunt cetățeni europeni! Românii contribuie esențial la stăvilirea migrației ilegale, și cu toate astea, au fost jigniți cumplit.
Românilor li s-a refuzat accesul în Spațiul Schengen, iar asta s-a întâmplat din cauza josniciei politice a cancelarului austriac Nehammer, care, iată, a și plătit la alegerile de duminică unde partidul său a înregistrat cel mai prost scor electoral de la Al Doilea Război Mondial încoace.
Doamnelor și domnilor, Uniunea Europeană nu trebuie să devină un loc unde mai marii zilei dispun discreționar de soarta a milioane de cetățeni!
Ce au făcut românii ca să merite un asemenea tratament nemernic? Au investit un miliard de euro în securizarea frontierelor!”, a declarat Rareș Bogdan.
Eurodeputatul speră ca Suedia să pună pe agenda JAI extinderea Spațiului Schengen
„Au ajutat milioane de refugiați ucraineni, 3,5 milioane, au hrănit, i-au luat acasă, le-au cumpărat medicamente și lapte praf și nu s-au plâns, deoarece românii chiar sunt creștini, nu doar spun că sunt. Românii își asumă un risc major în vecinătatea Ucrainei, dar vă spun ceva și luați aminte: ei nu sunt fraierii Uniunii Europene si nici cetățeni de rang 2.
Sper ca Suedia, o democrație consolidată și un stat model pentru respectarea drepturilor și libertăților să pună pe agenda unuia dintre cele două Consilii JAI pe care le patronează în martie și iunie extinderea spațiului Schengen pentru România și Bulgaria!”, a declarat europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, în plenul Parlamentului European de la Bruxelles, unde era prezent și comisarul austriac Johannes Hahn.
Amintim faptul că la reuniunea Consiliului JAI din 8 decembrie 2022, Austria s-a împotrivit aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, iar Olanda nu a fost de acord cu aderarea Bulgariei la Spațiul liber de circulație. Astfel, autoritățile române au anunțat că vor relua dialogul bilateral cu Austria în acest sens.