Cei doi frați nu își vorbesc nici la 14 ani de la decesul tatălui lor, Ion Dolănescu, din cauza scandalurilor legate de moștenire. Cu toate acestea, Dragoș a vrut să îi transmită un mesaj lui Ionuț Dolănescu, având în vedere că recent a fost ziua lui.
„Eu și Ionuț nu mai vorbim de vreo 12-13 ani, dar îi urez la mulți ani, alături de frumoasa lui familie și multă sănătate!”, a fost urarea lui Dragoș Dolănescu pentru fratele său, relatează Libertatea.
Nu mai există cale de împăcare între cei doi frați
Acum, relația dintre ei este ireparabilă. Dragoș Dolănescu a spus însă că în trecut, au avut o legătură strânsă, dar s-au dezvoltat diferit.
„Eu și Ionuț am fost foarte buni prieteni, dar ne-am dezvoltat diferit. Acum nu mai avem nimic în comun. Putem compara totul cu o căsnicie. Te căsătorești de tineri, te iubești, apoi, te dezvolți separat și te trezești că ești străin unul față de celălalt. Așa e și cu mine și cu Ionuț, în acest moment. Din păcate, am evoluat diferit, fiecare e cu familia lui, cu problemele lui”, a spus el.
Ionuț Dolănescu renovează casa în care a locuit tatăl său
Ion Dolănescu a trăit într-o casă veche de peste un secol, ridicată de Barbu Ștefănescu Delavrancea, iar fiul regretatului interpret de muzică populară și-a propus să o renoveze. Ionuț Dolănescu s-a luptat în instanță timp de 8 ani și acum își dorește să termine renovarea cât mai repede. Bugetul alocat a fost depășit, motiv pentru care a fost nevoit să își vândă un imobil din SUA.
„Scumpirea fără egal a materialelor de construcții mi-a dat peste cap toate planurile gândite inițial. Chiar și efectele perioadei de pandemie, când nu am putut cânta din cauza restricțiilor știute de toată lumea, au avut rolul lor. Dar ceea ce m-a luat și ne-a luat pe toți prin surprindere a fost scumpirea fără precedent a materialelor de construcții. După un an de șantier nu mai cred că vom termina anul acesta, așa cum speram inițial.
Îmi doresc ca să finalizez cât mai repede repararea acoperișului, pentru ca sezonul rece să nu ne dea ocazia altor probleme dificile”, a spus el.