Veste despre Părintele Calistrat! Mitropolia a luat decizia înainte de Crăciun

Sursă: Youtube

Vestea zilei despre Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni! Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a luat decizia finală înainte de Crăciun. Iată ce s-a întâmplat cu preotul acuzat de comportament violent.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a ridicat toate sancțiunile împotriva preotului Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a ridicat toate sancțiunile impuse împotriva preotului Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni şi a încheiat cercetarea cu privire la acuzaţiile care i-au fost aduse.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a luat această decizie înainte de Crăciun, astfel că părintele Calistrat Chifan a susținut slujba specială pe data de 25 decembrie 2022 și a ținut o predică la finalul Liturghiei. Totul a fost filmat și postat recent pe contul său de Youtube. În acel videoclip, pot fi observați ucenicii săi, inclusiv preotul Ionuţ Hrisostom Turtoi, asupra căruia există mai multe acuzaţii potrivit cărora el ar avea un comportament necuviincios cu enoriaşii în faţa altarului.

Arhiepiscopia Iaşilor a confirmat ridicarea sancţiunilor împotriva preotului Calistrat Chifan

Potrivit Ziarului de Iași, Arhiepiscopia Iaşilor a confirmat ridicarea sancţiunilor împotriva preotului Calistrat Chifan, precizând că, nici până acum, nu a început vreo anchetă împotriva părintelui Ionuţ Hrisostom Turtoi. Potrivit sursei citate anterior, sancţiunile impuse deja împotriva preotului filmat lovind o enoriaşă în curtea Mănăstirii Vlădiceni sunt suficient, iar ancheta se va încheia din lipsa unor noi informaţii.

Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor, care s-au încheiat pe 23 noiembrie. Atunci s-a luat decizia de a fi oprit pentru încă o perioadă de 30 de zile de la slujirea celor sfinte. Poate spuneţi că e o pedeapsă prea blândă, însă pentru un preot este un lucru foarte dureros să nu poată sluji. Mai mult, această pedeapsă i-a afectat şi pe credincioşii care au continuat să vină la Mănăstirea Vlădiceni, dar nu s-au mai putut spovedi, cum făceau de obicei, la Părintele Calistrat”, a declarat, joi, Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Potrivit spuselor sale, cele două enoriașe care au reclamat că au fost lovite de Calistrat Chifan au fost chemate la Mitropolie să discute cu cei care se ocupau de cercetarea acestui caz, dar au refuzat să vină. În acest sens există şi un document scris primit de la cele două surori prin care refuză această prezenţă, însă ele au depus o cerere scrisă către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pe data de 27 decembrie 2022, în care au menţionat că „nu am fost primite nici până în acest moment în audienţă la IPS Teofan, nu am fost audiate în cadrul cercetărilor şi nu am primit NICIUN răspuns la cele 11 cereri pe care le-am formulat în acest caz”.

Sursa citată anterior a solicitat un punct de vedere şi din partea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, cu privire la situaţia lui Calistrat Chifan. Acesta a explicat că toate deciziile sunt luate la nivelul fiecărei eparhii la nivel local, nefiind sub jurisdicţia Patriarhiei, însă a avertizat că fiecare decizie luată de o arhiepiscopie vine şi cu propriile consecinţe.

„În condiţiile în care fiecare eparhie are autonomie administrativă locală, comentariul meu în cazul menţionat devine irelevant. Nu la fel de irelevante pot deveni însă urmările în timp ale oricărei decizii luate de o eparhie care se confruntă cu situaţii şi cazuri ce atrag atenţia la nivel naţional. Libertatea (decizională) presupune constant responsabilitatea (eparhială)”, a spus Vasile Bănescu.