„Stadiul global de realizare a Magistralei 5 este de 87%. Ca să detaliem puţin, partea de infrastructură va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, mai puţin legătura între staţia Drumul Taberei şi linia de tramvai 41, care se va finaliza în primul trimestru al anului viitor, deoarece este vorba despre 14 devieri de utilităţi. Motivul pentru care se întârzie este că nu vrem să afectăm alimentarea cu agent termic a locuitorilor zonei în această iarnă. Legătura între staţia Eroilor 1 şi Eroilor 2 se va finaliza de asemenea în primul trimestru al anului viitor”, a spus oficialul Metrorex, conform Agerpres
Potrivit acestuia, finisajele vor fi gata până la sfârşitul acestui an.
„Problema care întârzie darea în exploatare a Magistralei 5 este legată de sistemul de automatizare şi siguranţă a circulaţiei. Unul dintre ofertanţi a contestat licitaţia în instanţă, i s-a respins contestaţia şi la finele acestei luni avem termen pentru recurs. Sperăm să se finalizeze şi, la acel moment, vom semna contractul cu câştigătorul licitaţiei şi vom demara lucrările de proiectare şi execuţie a sistemului de automatizare, care are termen nouă luni”, a arătat Şodolescu.
El a precizat că va discuta posibilitatea reducerii acestui termen de nouă luni.
„Dacă în noiembrie semnăm contractul, de atunci curg cele nouă luni şi putem foarte simplu să calculăm că în partea a doua a anului viitor, cel mai târziu, putem da în exploatare Magistrala 5, cu posibilitatea de a fi dată mai devreme, dacă va putea fi redus termenul de execuţie a lucrării de automatizare”, a continuat şeful Metrorex.
Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, un depou şi zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu (Drumul Taberei 34), Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei.
Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) este estimată la circa 3,12 miliarde de lei cu TVA. Constructorul tronsonului Eroilor-Drumul Taberei este consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România).
Proiectul Magistralei 5 este finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operaţional Sectorial – Transport 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor – Drumul Taberei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.