UniCredit Bank devine prima bancă din România care va oferi clienților companii posibilitatea de a semna documentația în relația cu banca folosind o semnătură electronică calificată emisă de un furnizor autorizat din România. Această semnătură este recunoscută pe deplin pe teritoriul României și al Uniunii Europene, cu valoare juridică identică semnăturii olografe și va putea fi folosită și în relație cu alte părți. Soluția este dezvoltată în parteneriat cu furnizorul român de certificate digitale calificate Trans Sped pe platforma Adobe Sign.
Concret, începând din luna decembrie a.c., anumiți clienți companii ai unui număr limitat de sucursale UniCredit Bank din București vor putea semna diferite documente în relația cu banca folosind semnătura electronică, estimându-se ca până la finalul lunii martie 2020 acest proces să fie extins la nivelul rețelei de sucursale.
Astfel, clienții companii vor putea semna documentația contractuală cu semnătură electronică calificată care este oferită prin intermediul băncii. Clienții IMM vor beneficia de unul până la trei certificate gratuite ca parte a ofertei tranzacționale Creativ sau GeniusIMM, în timp ce companiile cu peste 250 de angajați vor avea acces la oferte personalizate.
Introducerea semnăturii electronice permite simplificarea proceselor în sucursale, aducând marele avantaj al eliminării hârtiei și al înlocuirii acesteia cu documentație electronică, ușor de stocat și de accesat atât de către clienți, cât și de către bancă.
Angajații companiilor din România petrec în medie 5 ore pe lună pentru semnarea documentelor bancare, iar numărul de ore crește la 20 în cazul firmelor cu peste 250 de angajați, arată un sondaj realizat de iSense Solutions pentru UniCredit . În același timp, percepția companiilor asupra introducerii semnăturii electronice în activitatea lor este una pozitivă, 73% dintre companiile mici și respectiv 88% dintre companiile mari considerând-o utilă și 75%, respectiv 77%, considerând că este un mijloc sigur.
„Digitalizarea operațiunilor este un obiectiv strategic pentru noi, cu ambiția de a ne plasa în topul băncilor digitale, dar și un răspuns la nevoia mediului de afaceri de a crește eficiența operațională. În ultimii ani, am lansat servicii digitale care conectează clienții companii cu experiența bancară a viitorului, precum aplicațiile de BusinessNet și Business Mobile.
Prin introducerea semnăturii electronice calificate în pachetele tranzacționale curente ale băncii, extindem accesul companiilor la un instrument esențial pentru transformarea digitală și ajutăm clienții să câștige timp prețios pentru lucrurile care contează în business și în afara programului”, a declarat Sorin Drăgulin, director de produse și segmente în cadrul diviziei de retail UniCredit Bank.
”Suntem onorați să fim partenerii UniCredit Bank în realizarea acestei premiere pe piața bancară românească. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, Trans Sped este primul furnizor de servicii de încredere din România și singurul furnizor de certificate digitale calificate în cloud de pe piața autohtonă. Acest pas este pentru noi o nouă confirmare a calității produselor noastre, dar și a faptului că suntem mereu în avangarda tehnologică a acestui domeniu, mereu racordați la inovațiile și practicile din cele mai competitive piețe din lume. Trans Sped a emis până acum 1,5 milioane de certificate digitale calificate în cloud, iar aceste certificate au fost utilizate la semnarea a peste 20 de milioane de documente la nivel global. Suntem convinși așadar că experiența pe care o avem se va traduce în beneficii concrete pentru clienții UniCredit Bank. Mai precis, în timp câștigat, în bani economisiți, în proceduri simplificate și, în ansamblu, într-o experiență nu doar unică pe piața din România, ci și de calitate ireproșabilă”, a declarat Camelia Ivan, CEO Trans Sped.
„Ca membri fondatori ai Cloud Signature Consortium (CSC), suntem încântați să vedem că viziunea noastră pentru soluția de servicii de semnături digitale in-cloud este adoptată în diferite industrii, inclusiv servicii financiare. Design-ul Adobe Sign ca platforma de semnături digitale este unul flexibil, care va permite organizațiilor să autentifice identitățile semnatarilor pe plan local, dar să semneze documente valabile global, datorită accesului la rețeaua noastră extinsă de furnizori de încredere. Organizațiile de servicii bancare de top, precum UniCredit România, pot alege soluția de autentificare care se potrivește cel mai bine cu specificitățile proceselor interne de semnare – de la cea mai simplă semnătură standard la semnături digitale calificate de mare încredere”, a declarat John Jolliffe, Adobe Senior Manager, Strategic Development Document Cloud.
Certificatul pentru semnătura electronică calificată este emis de Trans Sped, prestator de servicii de încredere („Trust Service Provider”) calificat în sensul Regulamentului UE nr. 910/2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă – eIDAS, UniCredit Bank acționând ca autoritate de înregistrare în numele Trans Sped.
În 2018, UniCredit a implementat cu succes posibilitatea de semnare electronică a documentelor pentru mai multe tipuri de produse destinate persoanelor fizice. În acest moment, 60% din conturi și 35% din creditele de nevoi personale sunt contractate cu semnătură electronică, astfel contribuind la eficientizarea operațiunilor în sucursale și simplificarea experienței bancare a clienților.