Versurile lui Mihai Eminescu din Scrisoarea a III a par a fi valabile pentru tenismena noastră Sorana Cîrstea. „Râul, ramul” … Și vremea a fost „prietenul” Soranei Cîrstea înaintea semifinalei care se va juca, cel mai probabil în cursul zilei de vineri.
Petra Kvitova şi Ekaterina Alexandrova trebuiau să se întâlnească miercuri seara în sferturile turneului „WTA 1000” de la Miami, dar meciul dintre cele două a fost amânat din cauza ploii. Astfel, partida dintre Kvitova (12 WTA) și Alexandrova (18 WTA) va avea loc joi și nu va începe mai devreme de ora 22:00 (ora României).
Învingătoarea acestui meci va fi adversara Soranei Cîrstea din semifinale, iar sportiva noastră va avea o zi în plus de odihnă față de aceasta.
Petra Kvitova o conduce pe Sorana cu 6-4
Cîrstea a jucat de 10 ori cu Kvitova, iar sportiva din Cehia conduce cu 6-4. Sorana nu a mai întâlnit-o pe Alexandrova în circuitul WTA.
„Sunt două jucătoare diferite. Pe Petra o știu foarte bine, suntem de aceeași vârstă, am jucat multe meciuri împreună. Dacă voi juca împotriva ei, va fi cu siguranță un meci frumos. De partea cealaltă, pe Alexandrova nu o cunosc, nu am jucat niciodată împotriva ei, nu ne-am antrenat împreună. Dar, independent cine va veni din acel sfert, eu îmi voi face treaba 100%”, a spus Sorana Cîrstea, după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka.
Aceasta este a doua cea mai bună performanță din cariera Soranei Cîrstea, după ce în 2013 a ajuns până în finala Rogers Cup (a fost învinsă atunci de Serena Williams).
Calificarea în semifinale reprezintă cel mai bun rezultat înregistrat în carieră de Sorana Cîrstea la Miami Open. De asemenea, ea a învins pentru prima oară o jucătoare din Top 2 WTA.
Prin calificarea în semifinalele competiției din Florida, Sorana și-a asigurat un premiu în valoare de 352.635 de dolari și 390 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
Sorana Cîrstea urcă 33 de poziții
Parcursul foarte bun de la turneul din Florida o va ajuta pe Sorana să facă un salt important în ierarhia mondială de simplu, sportiva noastră aflându-se în WTA Live pe locul 41 – salt de 33 de poziții.
Sorana Cîrstea este prima jucătoare din afara Top 50 WTA care a câştigat cel puţin 9 meciuri pe tabloul principal la Sunshine Double (4 la Indian Wells şi 5 la Miami) în acelaşi an.
Sorana Cîrstea a ajuns pentru prima oară în semifinale la Miami și pentru a doua oară în penultimul act al unui turneu din seria WTA 1000. În anul 2013, atunci când a ocupat cel mai bun loc al carierei (21 WTA), Sori a disputat finala Rogers Cup (2-6, 0-6 cu Serena Williams). Sorana a egalat, joi seară, performanța de la Miami a Simonei Halep (2019). Halep, însă, nu a reușit la niciuna dintre participările ei de la Miami să lege cinci victorii consecutive, constănțeanca fiind întrecută miercuri de Cîrstea!