Zilele acestea, social-democrații și liberalii vor relua discuțiile cu privire la formarea unui nou Executiv. Ambele partide au programate ședințe în cursul zilei de luni.
Programul de guvernare al PSD! Social-democrații promit pensii și salarii mai mari. Care sunt măsurile urgente pe care vor să le ia
În ciuda faptului că între PNL și PSD lucrurile nu sunt ”roz”, așa cum spunea președintele PNL, Florin Cîțu, cele două partide lucrează împreună la un program de guvernare pentru a scoate România din criza politică din ultima perioadă.
Săptămâna trecută, liderul PSD, Marcel Ciolacu, anunța că au început lucrările în ceea ce privește programul de guvernare, și că acest lucru s-a făcut pe domenii. Social-democratul a mai spus că nu a fost nicio discuție în partid cu privire la vreun nume sau vreun minister.
Vineri, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu anunța că primul lucru pe care l-a cerut a fost execuția bugetară, subliniind că este importat de știu pe ce resurse se pot baza autoritățile.
Prioritățile PSD pentru guvernare
Așadar, social-democrații au venit cu un set de 10 măsuri esențiale care ar trebui integrate în programul de guvernare comun al celor două partide.
Social-democrații spun că prima măsură are legătură cu gestionarea pandemiei de coronavirus, cerând ca testarea să fie extinsă, nescoțând din schemă vaccinarea. Aceștia spun că restricțiile ar trebui reanalizate și că ar trebui aduse minim 1.500 de paturi la ATI în timp de 30 de zile. PSD propune, în plus, suplimentarea stocurilor de urgență și atragerea resursei umane.
Cu toate acestea, PSD subliniază că există câteva principii la care nu va renunța, precum:
- Parteneriatul real între autorități și mediul socio-economic care să formeze împreună mecanismul național care duce la luarea deciziilor în privința controlului pandemiei.
- Măsurile cu impact pozitiv asupra sănătății publice, dar cu efecte negative asupra mediului economic și social, însoțite de un pachet de măsuri în care trebuie stabilite clar perioada de aplicare, impactul și instrumentele financiare de compensare a efectelor negative.
- Restabilirea încrederii în autorități prin aducerea urgentă în prima linie a specialiștilor din sănătate și respectarea recomandărilor lor profesionale. Este esențială profesionalizarea funcțiilor publice cu atribuții în combaterea pandemiei și renunțarea la politrucii plasați în funcții publice doar pe baza apartenenței politice.
- Măsurile legislative pentru combaterea pandemiei – bine delimitate temporal, nediscriminatorii și să nu genereze injustiție socială sau economică. Ele nu trebuie să pună în pericol funcționarea sectoarelor vitale și mai ales a sistemului de sănătate.
- Susținerea campaniei de vaccinare printr-o abordare onestă față de populație. Coerciția să nu fie impusă demagogic prin diverse artificii legislative. Regândirea conceptului campaniei de informare privind vaccinarea, adaptarea acesteia pentru diversele categorii sociale, dar și în funcție de zonele țării (rural-urban).
Având în vedere explozia recentă a prețurilor la energie și la gaze, social-democrații au venit cu o măsură pentru plafonarea prețurilor la energie electrică, gaze, lemne de foc, combustibili folosiți la încălzirea termică pentru o perioadă de 6 luni. Plafonarea prețurilor se face la valoarea medie a primelor 6 luni ale anului 2021.
Mai mult decât atât, aceștia vorbesc și de o compensare a facturilor la energie electrică și gaz pentru consumatorii casnici și pentru IMM-uri, în așa fel încât ponderea cheltuielilor cu energia să fie asemănătoare cu cea din decembrie 2020.
Social-democrații vorbesc și despre o subvenție la gigacalorie, subliniind că aceasta ar trebui să ajungă la un nivel echilibrat pentru a asigura aceeași pondere cu cea avută în decembrie 2020.
Educația
Educația este un alt punct important pentru social democrați, care solicită ca elevii să revină în format fizic la școală, subliniind că aceștia vor fi testați.
În cazul în care numite școli nu pot îndeplini condițiile de desfășurare a orelor cu prezență fizică, atunci aceste unități pot opta pentru sistemul de predare hibrid, unele materii vor fi predate în mediul online iar altele în format fizic.
Social-democrații doresc descentralizarea reală a deciziilor privind închiderea unităților de învățământ la nivelul consiliului de administrație al școlii, cu avizul autorității de sănătate publică și consultarea tuturor factorilor implicați.
Pensii, alocații și salarii
Un alt aspect important în reprezintă pensiile românilor. PSD dorește ca Legea 127/2019 să fie aplicată imediat, odată cu indexarea de la 1 decembrie a tuturor pensiilor cu 11%. În plus, se dorește creșterea indemnizației sociale de la 800 de lei, la 1.000 de lei pe lună.
În ceea ce privește alocațiile, social-democrații doresc creșterea acestora de la 1 decembrie 2021 la nivelul stabilit prin Legea 14/2020. Concret, PSD dorește o creștere a alocației pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani de la 427 de lei, la 600 de lei. În ceea ce îi privește pe cei cu vârsta între 2 și 18 ani ar urma să aibă o alocație majorată de la 214 lei, la 300 de lei.
PSD dorește ca salariul minim pentru studii generale să crească la 2.550 de lei și cel pentru studii superioare să crească la 2.600.
Creșterea salariului minim pentru studii generale la 2.740 lei și la 3.000 de lei de la 1 iulie 2022 pentru studii superioare. (termenul va fi definitivat după discuții cu partenerii sociali și mediul de afaceri).
Cu toate acestea, PNL dorește doar mărirea salariului de la 2.300 de lei la 2.550 de lei, prin eliminarea salariului diferenţiat pentru cei cu studii superioare.
PNRR și autorități locale
Social-democrații doresc stabilirea și adoptarea sistemului de implementare pentru PNRR și pregătirea proiectelor în regim de urgență.
Mai mult decât atât, se dorește alocarea urgentă a sumelor necesare funcționării autorităților locale și pentru finalizarea investițiilor din fonduri europene până la final de an.