Vești bune pentru România! Comisia Europeană a făcut anunțul duminică, 28 mai. Totul se va întâmpla în curând. Este vorba despre aderarea României la Spațiul Schengen.
Vești bune pentru România! Duminică, 28 mai, Comisia Europeană a anunțat faptul că România și Bulgaria sunt pregătite să adere la spațiul Schengen, iar în scurt timp vor fi demarate procedurile în acest sens.
România va adera la Schengen
„Bulgaria și România sunt pregătite să adere pe deplin la spațiul Schengen. Colaborăm îndeaproape cu Președinția Consiliului pentru ca o decizie să fie luată cât mai curând posibil.”, a anunțat Comisia Europeană.
AECCSC vrea ca UE să reexamineze decizia privind neacceptarea României la Spaţiul Schengen
Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice (AECCSC) a solicitat Consiliului UE să reexamineze decizia privind blocarea accesului României la Spaţiul Schengen, în temeiul Regulamentului Aarhus, având în vedere încălcarea flagrantă a obiectivelor UE privind mediul şi clima.
Conform AECCSC, există zeci de mii de camioane şi tiruri care în timpul lungilor aşteptări la punctele de trecere a frontierelor interne UE produc emisii de gaze cu efect de seră, fără niciun sens, într-un moment în care Planeta se confruntă cu o criză climatică fără precedent ce generează, printre altele, mari fluxuri de migraţie, potrivit datelor ONU.
„Suntem într-o criză climatică fără precedent, iar unii lideri europeni acţionează iresponsabil şi nelegal. Le cerem oamenilor să îşi închidă aparatele de aer condiţionat sau căldura din case, în timp ce la graniţe se produce o poluare pe care pretindem că nu o vedem. Asociaţia noastră îndeplineşte condiţiile Regulamentului Aarhus pentru a cere Consiliului UE reexaminarea urgentă a deciziei nelegale din 8 decembrie 2022 de respingere a aderării României la Schengen.
Aşteptăm un răspuns rapid din partea Consiliului. Ulterior, vom decide în privinţa acţiunilor viitoare care nu exclud iniţierea unui litigiu pe mediu, dacă subiectul aderării la Schengen nu va fi repus pe agenda JAI rapid, dreptul românilor de a fi în Schengen va continua să fie încălcat şi poluarea nu va fi oprită”, a declarat preşedintele AECCSC, Răzvan Nicolescu.
Cererea de reexaminare depusă de AECCSC conţine o analiză juridică a obligaţiilor legale care îi revin Consiliului UE, atât în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene, cât şi în temeiul legislaţiei secundare de mediu şi climă, care stabilesc obiective de mediu clare, termene limită pentru atingerea acestora şi principii fundamentale.