Veste imensă pentru cei care au 3, 4 sau mai mulți copii! Se dă lege în România. Câți bani ar primi de la stat

bani vouchere

SURSA FOTO: Dreamstime

Românii vor primi cel puțin 2.000 de lei din partea statului, indiferent de veniturile pe care le au! Iată ce condiții trebuie să îndeplinească persoanele care pot primi acești bani.

Românii care au trei sau mai mulți copii vor beneficia de un ajutor financiar din partea statului

Potrivit unui proiect de lege înregistrat la Parlamentul României, Executivul urmărește stimularea natalității. Documentul conține trei propuneri pentru stoparea declinului demografic din România, precum:

  • acordarea unei indemnizații lunare neimpozabilă și nesupusă executării silite (cu excepția situației în care a fost acordată în mod necuvenit)  cetățenilor români care au în întreținere trei sau mai mulți copii minori;
  • construirea și modernizarea creșelor și grădinițelor în sistem public-privat;
  • extinderea programului „o masă caldă la școală”;

Executivul a propus sume diferite pentru românii care cresc trei sau mai mulți copii minori, ci anume:

  • trei copii: echivalentul unui salariu minim pe economie;
  • patru copii: 1,5 salarii minime nete;
  • cinci copii; două salarii minime nete;
  • șase sau mai mulți copii: 2,5 salarii minime nete;

O condiție ca românii să primească acești bani este să realizeze venituri impozabile, din salarii sau pensii, indiferent de cuantumul acestora. De altfel, mamele aflate în concediu maternal trebuie să fi realizat venituri impozabile în 12 din ultimele 24 de luni de dinaintea nașterii sau adopției copilului respectiv.

În plus, este necesar și ca părinții sau întreținătorii copiilor să fie cetățeni români, cu domiciliul în România, iar copiii aflați în îngrijire să fie înscriși într-o unitate de învățământ după vârsta de trei ani.

Banii vor fi acordați unui singur părinte. Cel care a pierdut custodia copilului său nu mai poate beneficia de acest ajutor financiar.

Toți elevii vor beneficia de o masă caldă la școală, până la finalul anului 2036

Programul „o masă caldă la școală” se află în derulare încă din anul 2020 și cuprinde 450 de unități de învățământ din România. Potrivit proiectului de lege, Executivul urmărește încadrarea  tuturor școlilor în acest program, până la finalul anului 2036.

Referitor la construirea și modernizarea creșelor și grădinițelor în sistem public-privat, proiectul de lege prevede posibilitatea concesionării terenurilor aferente pe o perioada de 49 de ani, scutirea de impozit pe o perioadă de cinci ani a firmelor implicate în aceste parteneriate și asigurarea utilităților de la bugetele locale.

Atenție! Proiectul de lege nu a intrat, încă, în vigoare. Trebuie să fie aprobat de Parlamentul României și publicat în Monitorul Oficial înainte de a intra în vigoare.