Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 41.000 în trimestrul IV 2024

Datele INS arată că, în trimestrul IV din 2024, numărul mediu de pensionari a fost de 4.924.000 de persoane, în scădere cu 41.000 față de trimestrul III din 2024. Dintre aceștia, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.562.000 de persoane, în scădere cu 36.000 față de trimestrul anterior.

De asemenea, pensia medie lunară, calculată pe baza sumelor pentru toate categoriile de pensionari (de asigurări sociale, invaliditate, urmași etc.), a fost de 2.898 lei, înregistrând o creștere de 12,2% față de trimestrul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.797 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția pentru asigurările sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 59,1%, față de 53,4% în trimestrul anterior.

Indicele pensiei medii reale, comparativ cu trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale și indicele prețurilor de consum, a fost de 112,2%.

Trimestru IV 2024 comparativ cu Trimestrul IV 2023

Comparativ cu trimestrul IV al anului anterior, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 57.000 de persoane, iar cel al pensionarilor din categoria asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 45.000 de persoane.

Atât pensia medie lunară, cât și pensia medie de asigurări sociale de stat au înregistrat creșteri față de același trimestru al anului anterior, de 36,4%, respectiv 39,2%.

Trimestrul IV 2024 comparativ cu trimestrul III 2024

Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 41.000 de persoane față de trimestrul anterior, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a scăzut cu 36.000 de persoane. În schimb, pensia medie lunară și pensia medie de asigurări sociale de stat au înregistrat creșteri față de trimestrul anterior, de 12,2% și respectiv 13,7%, mai precizează INS.

INS
Sediul INS / SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Trimestrul IV 2024

Pensionarii de asigurări sociale reprezintă ponderea majoritară (99,98%) din totalul pensionarilor. Dintre aceștia, pensionarii de asigurări sociale de stat constituie 92,6% din totalul pensionarilor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, cei mai mulți pensionari de asigurări sociale sunt pensionarii pentru limită de vârstă, care reprezintă 80,2% din total, urmați de pensionarii cu pensii de urmaș, cu o pondere de 9,6%, și de pensionarii cu pensii de invaliditate, care constituie 8%.

În cadrul pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi sunt deținute de pensionarii cu pensii anticipate parțial, cu o pondere de 2,1%, și de pensionarii cu pensii anticipate, care reprezintă doar 0,1%.

Raportul dintre numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat și cel al salariaților este de 8 pensionari la 10 salariați. Acest raport variază semnificativ în funcție de regiune, fiind de 4 pensionari la 10 salariați în Municipiul București și județul Ilfov, de 14 pensionari la 10 salariați în județul Vaslui și de 15 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman.

Discrepanțe semnificative în ceea ce privește pensiile medii de asigurări sociale

Pensia medie de asigurări sociale de stat a înregistrat discrepanțe semnificative la nivel teritorial, diferența între valoarea minimă și cea maximă fiind de 1.314 lei. Astfel, în Municipiul București, pensia medie era de 3.531 lei, în județul Hunedoara de 3.493 lei, iar în județul Brașov de 3.314 lei. În contrast, în județele cu cele mai mici pensii medii, cum sunt Giurgiu (2.272 lei), Vrancea (2.257 lei) și Botoșani (2.217 lei), valorile pensiilor sunt considerabil mai mici.

În ceea ce privește numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (acum denumită indemnizație socială), în trimestrul IV al anului 2024, au fost înregistrați 926.800 de beneficiari, dintre care: 832.300 proveneau din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 18,2% din totalul pensionarilor din această categorie; 90.900 de persoane făceau parte din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 65,5% din totalul acestora; și 3.600 de persoane erau din sistemul militar, reprezentând 1,7% din totalul acestei categorii.