Creșterea salariilor a alimentat bugetul de pensii cu 25,7%

Potrivit fostului ministru al Muncii, Marius Budăi, în prima lună a acestui an, creșterea salariilor a alimentat bugetul de pensii cu 25,7%, mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Deputatul PSD a mai precizat că salariul mediu net a înregistrat un avans semnificativ, depășind 1.000 de euro. Așadar, a înregistrat o creștere de 15,5% în comparație cu anul anterior. De asemenea, pensia medie pentru limită de vârstă a depășit 500 de euro, atingând suma de 2.563 de lei.

„Aceste evoluţii pozitive sunt rodul unei economii în creştere şi al investiţiilor care stimulează piaţa muncii. Proiectul de introducere a salariului minim european în România va contribui şi mai mult la îmbunătăţirea nivelului de trai pentru toţi, inclusiv pentru pensionari”, a declarat acesta.

Marius Budăi susține că datele sale se bazează pe execuția bugetară prezentată de Ministerul Finanțelor Publice.

Fostul ministru al Muncii a subliniat însă că PSD respinge propunerea de a impune Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) pentru pensiile care depășesc suma de 4.000 de lei.

„Unii senatori liberali, cunoscuţi pentru poziţia lor mai puţin favorabilă pensionarilor, au iniţiat acest proiect. Totuşi, PSD se poziţionează ferm împotriva acestei măsuri, pledând pentru protecţia şi respectul cuvenit vârstnicilor noştri”, a declarat el.

Marius Budăi
Marius Budăi; SURSA FOTO: Facebook, Marius Constantin Budăi

Nu va crește vârsta de pensionare

În contextul îngrijorării mulțimii de români cu privire la o posibilă creștere a vârstei de pensionare, Marius Budăi a intervenit pentru a clarifica situația. Deputatul PSD a afirmat recent că o astfel de măsură pur și simplu „nu există”.

Potrivit fostului ministru al Muncii, în legislație se stipulează că după anul 2025 se ia în considerare o posibilă reducere a vârstei standard de pensionare în funcție de perioada efectiv lucrată. Acest aspect este corelat cu speranța de viață. Alte modificări vor ține cont de numărul de ani lucrători.

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 septembrie

Amintim că noua lege a pensiilor va fi implementată începând cu data de 1 septembrie. Aceasta va aduce o serie de modificări pentru pensionarii din România.

Una dintre aceste schimbări constă în recalcularea veniturilor și creșterea acestora, începând cu data de 1 septembrie.

Conform noii legi, indexarea veniturilor se va realiza în funcție de rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a salariului mediu brut din anul calendaristic anterior, așa cum era prevăzut și în legislația anterioară. Mai multe puteți afla aici.