Simona Halep încă se află în centrul unui imens scandal de dopaj, care a costat-o atât punctele din clasamentul WTA, cât și sume importante de bani. Ei bine, chiar și în cazul în care va pierde procesul, există o metodă prin care românca și-ar putea recupera banii, utilizată și de alte campioane.
În timp ce așteaptă verdictul în cazul de dopaj, Simona Halep pierde punctele din clasamentul WTA, dar și sume importante de bani. Ei bine, chiar dacă ar pierde procesul, românca și-ar putea recupera banii, apelând la o metodă utilizată de alte campioane retrase deja din circuitul WTA, precum Steffi Graff și Maria Sharapova.
Este vorba despre pickleball, un sport care îmbină elemente din tenisul de masă, tenisul de câmp și badminton, a cărui popularitate crește incredibil de repede în Statele Unite. Maria Sharapova și John McEnroe vor face echipă împotriva lui Steffi Graf și a soțului său, Andre Agassi, în Pickleball Slam 2. Aceștia vor juca pentru un premiu în valoare de 1 milion de dolari.
Câți bani a pierdut Simona Halep din cauza scandalului de dopaj
Simona Halep a făcut 40,2 milioane de dolari din tenis, însă a pierdut sume consistente din cauza scandalului de dopaj. Ion Țiriac a declarat pentru Pro Sport că românca ar fi pierdut 10 milioane de dolari. De asemenea, de când este suspendată provizoriu, sportiva a pierdut mulți sponsori importanți, precum Banca Transilvania sau Automobile Bavaria Group. Aceasta speră să se întoarcă pe terenul de tenis la US Open 2023, după ce organizatorii au acceptat-o pe lista de înscrieri. Totul depinde însă de verdictul pe care îl va primi zilele acestea.
Pickleball-ul, un sport din ce în ce mai popular
Dacă nu va putea reveni în tenis, Simona Halep ar putea să încerce pickleball-ul, sportul cu cea mai rapidă creștere în popularitate. Nu este foarte cunoscut în România, însă din ce în ce mulți foști jucători importanți de tenis se reorientează către acest sport, iar premiile sunt uriașe.
De exemplu, Maria Sharapova și John McEnroe vor juca împotriva lui Steffi Graf și Andre Agassi la Pickleball Slam 2. Meciul va avea loc pe data de 4 februarie 2024, la renumitul Seminole Hard Rock Hotel & Casino din Hollywood, Florida, și va fi transmis în direct de către ESPN. Echipa câștigătoare se va întoarce acasă cu un premiu în valoare de 1 milion de dolari.
Pickleball-ul, la fel ca tenisul, se poate juca atât în are liber, cât și în sală, pe un teren de dimensiunile unui teren de badminton, cu un fileu la mijloc, ridicat la o înălțime de 86 cm. Paletele sunt din lemn sau din grafit, ceea ce le face mai scumpe.