Tot mai multe dovezi vin să confirme faptul că varianta Omicron afectează tractul respirator superior, provocând simptome mai ușoare decât variantele anterioare. Din acest motiv, Organizația Mondială a Sănătății consideră că noua variantă ar putea fi considerată și o veste bună.
OMS, anunț important despre Omicron: „Poate fi o veste bună”
Acest lucru a dus la o „decuplare” în unele locuri între creșterea numărului de cazuri și ratele scăzute de deces, susține un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit Iol.
„Avem din ce în ce mai multe studii care subliniază că Omicron infectează partea superioară a corpului, spre deosebire de alte variante care ar putea provoca pneumonie severă”, a declarat managerul pentru monitorizarea COVID-19 din cadrul OMS.
Poate fi o veste bună, dar avem nevoie de mai multe studii
„Poate fi o veste bună, dar chiar avem nevoie de mai multe studii pentru a demonstra asta”, a subliniat el.
De când varianta Omicron, mult mai infecțioasă decât Delta, a fost detectată pentru prima dată, anul trecut în noiembrie, datele OMS arată că s-a răspândit rapid și a apărut în cel puțin 128 de țări, prezentând încă o serie de necunoscute, după aproape doi ani de perturbări legate de COVID.
Ratele de spitalizare și de deces sunt mult mai mici
Cu toate acestea, în timp ce numărul cazurilor de infectare a crescut, ratele de spitalizare și de deces sunt mult mai mici decât în alte faze ale pandemiei.
„Ceea ce vedem acum este o decuplare între cazuri și decese”, a spus oficialul OMS.
Comentariile sale cu privire la riscurile reduse de apariție a unor forme severe ale bolii se potrivesc cu alte date, inclusiv cu ale unui studiu din Africa de Sud. Cu toate acestea, Mahamud a sugerat că este nevoie de prudență, considerând că Africa de Sud este o „excepție”, deoarece are o populație tânără.
Va deveni dominantă în câteva săptămâni
El a avertizat că transmisibilitatea ridicată a varinatei Omicron înseamnă că va deveni dominantă în câteva săptămâni, în multe locuri, reprezentând o amenințare pentru sistemele medicale din țările în care o proporție mare a populației rămâne nevaccinată.
În timp ce Omicron pare că trece peste bariera anticorpilor, au apărut noi dovezi că vaccinurile anti-Covid oferă o oarecare protecție, declanșând un al doilea pilon al răspunsului imunitar de la celulele T, a spus Mahamud. El a spus că acest lucru se aplică și vaccinurilor dezvoltate de Sinopharm și Sinovac care sunt utilizate în China, unde cazurile de Omicron rămân foarte scăzute.
Întrebat dacă este necesar un vaccin specific pentru Omicron, Mahamud a spus că este prea devreme pentru a se pronunța. El a subliniat că decizia necesită coordonare globală și nu ar trebui lăsată la latitudinea producătorilor de vaccinuri.
Obiectivul OMS: 70% din populația fiecărei țări, vaccinată!
„Poate apărea o nouă variantă, care poate fi mai transmisibilă”, a spus el, adăugând că un grup tehnic al OMS a avut recent discuții privind compoziția vaccinului.
Cel mai bun mod de a reduce impactul variantei Omicron ar fi îndeplinirea obiectivului OMS de a vaccina 70% din populația din fiecare țară, până în iulie, și mai puțin de oferi a treia și a patra doză în unele țări, a subliniat oficialul OMS.