Potrivit celor mai recente date de la Institutul Naţional de Statistică, rata şomajului a înregistrat o creştere uşoară în luna septembrie 2019, comparativ cu luna precedentă. Rata şomajului în rândul bărbaţilor a fost cu un punct procentual peste cea înregistrată la femei.
Rata şomajului în România a ajuns la 3,9% în septembrie, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în august, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.
Conform statisticii oficiale, în rândul bărbaţilor, rata şomajului a fost cu un punct procentual peste cea înregistrată la femei, valorile respective fiind de 4,3% în cazul persoanelor de sex masculin şi de 3,3% în cazul celor de sex feminin.
În acelaşi timp, numărul şomerilor cu vârste între 15 şi 74 de ani, estimat pentru septembrie 2019, a fost de 347.000 de persoane, în creştere faţă de luna precedentă, când erau consemnate 343.000 de persoane, dar în scădere comparativ cu aceeaşi lună din 2018, când erau 356.000 de persoane din categoria în cauză fără loc de muncă.
De asemenea, pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,1% pentru luna septembrie a acestui an, în această marjă 3,5% fiind în cazul bărbaţilor şi 2,6% în cel al femeilor.
Datele INS relevă că numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru prima lună de toamnă din 2019.