Veste tristă despre Ioana Tufaru! În prezent, aceasta duce o viață extrem de grea din cauza kilogramelor în plus. Iar pentru situația sa din prezent, fiica Andei Călugăreanu o învinovățește chiar pe regretata actriță.

Deși s-a operat de două ori la stomac, Ioana Tufaru nu reușește să scape de kilogramele în plus. Aceasta a mărturisit că este disperată și nu știe cum să scape de problema care nu îi dă pace de ani buni.

Puțini știu însă că la naștere, a contractat un virus ce a cauzat o dublă bronhopneumonie, pe care medicii nu au știut cum să o trateze. În cele din urmă, s-a găsit un tratament, însă a venit cu o serie de probleme în viitor.

Ioana Tufaru nu reușește să scape de kilogramele în plus

Iar Ioana Tufaru dă vina chiar pe mama sa. Din dorința de a avea un copil, regretata actriță a fost dispusă să facă orice pentru a-și salva fiica.

„M-am născut prematur, la șapte luni, cu o greutate de cinci kilograme. Din spital am captat un virus, am făcut o dublă bronhopneumonie care m-a făcut să stau sub un clopot de oxigen vreo 21 de zile.

Nu-mi găseau leacul și atunci șeful maternității Filantropia i-a spus mamei că mi-ar fi găsit un tratament, dar dacă mi-l va da, mi-ar ataca glanda tiroidă și în timp mă voi îngrășa. Mama, care m-a iubit enorm, i-a spus atunci: Dacă și otrava îmi face bine, să îmi dea otravă, numai să trăiesc.

Și atunci am primit acele vitamine, iar de la acestea provin problemele mele cu greutatea. Am și două operații la stomac și cu toate astea nu reușesc să slăbesc”, a povestit ea în emisiunea Online Story by Cornelia Ionescu.

Intenționează să se opereze din nou la stomac

Ioana Tufaru vrea să se opereze la stomac pentru a treia oară. Speră ca de data aceasta, efectele să fie permanente. Aceasta a apelat la medicul specialist în chirurgia obezității.  În urmă cu numai câteva luni, tot el a operat-o și pe Vica Blochina, iar rezultatele au fost uimitoare.

„Mi-am făcut două operații de micșorare de stomac. Mai mă îngraș, mai slăbesc, nu reușesc să am o greutate stabilă. Mi-am făcut două intervenții la stomac.

O dată mi l-am tăiat, altă dată mi-am pus un inel gastric, dar, din păcate, nu am reușit să slăbesc așa cum mi-am dorit. M-am îngrășat iar! Nu înțeleg de ce”, a spus fiica Andei Călugăreanu.

Ioana Tufaru se confruntă cu probleme financiare

Ioana Tufaru se află într-o situație foarte complicată. Fiica Andei Călugăreanu, partenerul acesteia și copilul pe care cei doi îl au împreună se susțin doar dintr-un ajutor social de 1.100 de lei.

Astfel, cei trei se descurcă foarte greu cu banii. Situația a devenit și mai dificilă după ce soțul Ioanei Tufaru nu mai poate să lucreze din cauza problemelor de sănătate pe care le are.

Se pare că fondurile au fost tăiate considerabil și pentru fiica regretatei artiste. În ultima perioadă nu a mai prins nicio colaborare la teatru, locul de unde reușea să mai câștige câțiva bani în plus.

În momentul de față, aceasta se află în situația în care nu a avut bani nici să îi cumpere fiului ei rechizitele necesare. Acesta a început de curând școala. Mai multe puteți citi aici.