Au apărut noi reglementări în ceea ce privește utilizarea cardurilor de energie. Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, un act normativ prin care au apărut mai multe beneficii pentru români.
În afara faptului că vor putea fi plătite datorii restante la furnizorii de energie începând cu 1 februarie 2022, mai apare o modificare legată de data până la care pot fi făcute plăţile.
Mai exact, s-a prelungit perioada de utilizare a primei tranșe de bani de pe cardul de energie, în valoare de 700 de lei, până la 27 decembrie 2023. Iniţial, perioada în care se puteau face plăţi era 30 iunie 2023.
Pot fi plătite și restanțe din 2022
Vor putea fi plătite datorii restante la furnizorii de energie începând cu 1 februarie 2022. Condiția este ca factura să fie emisă după data de 1 ianuarie 2023.
S-a prelungit perioada de utilizare a primei tranșe, în valoare de 700 de lei, până la 27 decembrie 2023.
De la începutul programului, lansat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și implementat de Compania Națională Poșta Română, și până acum, peste 2,4 milioane de familii și-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând la 541 milioane lei”, este mesajul transmis, joi, de Poşta Română, pe pagina de Facebook.
Data folosirii primei tranşe de bani de pe cardul de energie, prelungită cu şase luni
Astfel, prima tranșă a sprijinului, în valoare de 700 de lei, de pe cardul de energie, va putea fi utilizată până la 27 decembrie 2023.
Principalele modificări adoptate vizează completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023.
Formele de energie compensate
Astfel, vor fi compensate costurile pentru energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor, pe lângă formele de energie compensate în acest moment, butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi sau solizi, pe lângă energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Facturile față de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiția ca factura să fie emisă după data de 1 ianuarie 2023.
Totodată, se elimină trimiterile la sezonul rece 2022 – 2023, pentru ca prima tranșă de 700 de lei să fie utilizată până la 27 decembrie 2023, față de 30 iunie 2023, cum era până la acest moment.
Plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu vor putea include penalități sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.
Pentru identificarea corectă a furnizorilor de lemn de foc, Compania Naţională „Poşta Română” va interoga „Registrul național al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice”, registru în care se regăsesc ocoalele silvice de stat și private și alte entități care au dreptul să comercializeze lemn de foc către populație.
De asemenea, furnizorii de lemn de foc care utilizează pentru decontare prin orice modalitate sprijinul acordat din fonduri externe nerambursabile au obligaţia ca la încheierea protocolului încheiat cu Compania Naţională „Poşta Română” să facă dovada că au dreptul legal să comercializeze material lemnos către populație.
O altă prevedere nou introdusă vizează anularea cardului și sistarea plăților către beneficiarii de sprijin, în cazul în care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil.
Modalități de plată
Banii de pe cardul de energie nu se pot retrage, cardul nu poate fi vândut sau donat.
Sunt trei modalități de plată: cu ajutorul postașului, la oficiul poştal sau online pe site-ul Poștei Române.
1. La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.
Concret, beneficiarii vor putea plăti online cu cardul de energie. Ei vor accesa aplicația informatică prin introducerea seriei cardului de energie și vor face plățile cu ajutorul celor trei documente necesare, cartea de identitate, cardul de energie și factura de la furnizorul de energie.
Celelalte două modalități de plată sunt la oficiul poștal și direct la poștaș.