Proiectul de lege privind pensiile speciale ar urma să fie dezbătut, săptămâna viitoare, de parlamentarii români
Potrivit Radio România Actualități, săptămâna viitoare, ar urma să fie reluate dezbaterile asupra proiectului de lege privind pensiile speciale, la Parlamentul României, după ce a fost depus un set de amendamente la forma votată în Senat. Potrivit sursei citate anterior, ministerele de resort au la dispoziție zece zile să trimită la comisia de specialitate din Camera Deputaților puncte de vedere privind modificările propuse la proiectul de lege. Este așteptată, de altfel, și opinia Comisiei Europene (CE).
„Partidul Național Liberal nu are alt obiectiv decât acela al îndeplinirii jalonului din PNRR și banii din tranșa a treia să intre în bugetul de stat pentru că sunt investiții începute care așteaptă să fie finalizate din bani care vin din PNRR”, a declarat, miercuri, Raluca Turcan.
„Avem în față în continuare și în această versiune a amendamentelor depuse de Guvernul României un proiect de lege de salvare, de fapt, a pensiilor speciale pentru că pensiile speciale aflate în plată rămân în plată”, a adăugat deputat Cristian Seidler.
În amendamentele depuse la forma adoptată de Senatul României, coaliția de guvernare propune aplicarea unui impozit de 30% pentru pensiile în plată, pe partea care depășește câștigul salarial mediu brut pe economie. AUR, însă, a atras atenția asupra faptului că ar putea exista probleme de constituționalitate, iar USR a avertizat că modificările propuse sunt nesemnificative. Raportul ce urmează să fie adoptat de comisia de specialitate va merge în plenul Camerei Deputaților, for decizional.
Marcel Ciolacu vrea ca reforma pensiilor speciale să fie dusă până la capăt
Cu câteva ore înainte, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a fost întrebat dacă noile propuneri pentru legea pensiilor speciale ar trebui să nu se aplice pentru pensiile care sunt în plată, aşa cum au propus anumite persoane.
„În această poziţie înseamnă că nu mai vorbim de o reformă, iar eu îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt”, a fost răspunsul dat de liderul social-democraților.
Potrivit spuselor sale, este posibil ca amendamentele depuse la pensiile speciale să fie modificate în Parlamentul României.