Conform legii, creditele fiscale includ până la 7.500 dolari în deduceri fiscale, iar pompele de căldură reprezintă o modalitate din ce în ce mai atractivă pentru americani de a-și încălzi casele, potrivit EDF.org.
În ciuda numelui, pompa de căldură poate încălzi și răci casa, luând locul caloriferului electric, aparatului de aer condiționat sau ambelor. Întrucât pompele de căldură nu ard direct combustibili fosili, instalarea lor reduce atât emisiile de carbon, cât și factura lunară la gaze. Anul trecut, aproximativ 4 milioane de pompe de căldură au fost instalate în SUA, față de 1,7 milioane în 2012. Și în Europa se înregistrează o situație similară, vânzările de pompe de căldură crescând, în 2021, cu 28% în Germania și cu 60% în Polonia.
Cum funcționează pompele de căldură
Majoritatea pompelor de căldură arată ca o unitate mare de aer condiționat, care se fixează în exteriorul casei. O pompă de căldură funcționează pe același principiu ca un frigider, care menține alimentele reci nu prin pomparea aerului rece, ci prin pomparea aerului cald, afară. De asemenea, are o eficiență energetică ridicată. Energia pe care o consumă o pompă de caldură este mult mai mică, în comparație cu metodele tradiționale de încălzire (centralele termice sau caloriferele electrice).
Care este diferența dintre un cuptor și o pompă de căldură
O pompă de căldură nu arde combustibilul pentru a crea căldură, ca un cuptor, ci aduce căldura din exterior, în casă. Majoritatea pompelor de căldură extrag căldură fie din aer, fie din pământ, pentru a încălzi o clădire. „Tehnologia a parcurs un drum lung în ultimul deceniu”, spune Akin Olumoroti, care lucrează la o firmă de inovare climatică pentru Fondul de Apărare a Mediului. „Acum există pompe de căldură care pot funcționa la temperaturi de până la -10 grade Fahrenheit”, explică el.
Economisesc bani?
Pompele de căldură nu ard combustibili fosili pentru a genera căldură, așa că pot reduce factura lunară la gaz. Europenii au cumpărat anul acesta mai multe pompe de căldură decât oricând, după ce războiul din Ucraina le-a întrerupt aprovizionarea cu gaz rusesc.
Sunt bune și pentru mediu
Pompele de căldură sunt mai bune pentru mediu, deoarece nu ard direct combustibilii fosili. Gazul sau păcura utilizate pentru încălzire, apă caldă și gătit reprezintă mai mult de 10% din emisiile de carbon din SUA. În schimb, o pompă de căldură cu sursă de aer poate furniza de până la trei ori mai multă căldură decât electricitatea pe care o consumă. Această eficiență, combinată cu îmbunătățirile continue la nivel de rețea ale surselor de energie ecologice, înseamnă că, pe durata de viață a pompei de căldură, amprenta de carbon va fi mult mai mică decât cea a unui cuptor tradițional. Pe măsură ce popularitatea pompelor de căldură va crește, prețurile lor vor scădea, așa cum s-a întâmplat cu panourile solare. ”Va deveni mai ieftin să încălziți și să răciți o casă în mod ecologic”, spune Akin Olumoroti.
Pentru a face pompele de căldură mai accesibile, în special pentru persoanele cu venituri mici, autoritățile trebuie să ofere scutiri de taxe și subvenții pentru stimula proprietarii de case și de clădiri să schimbe actualele sisteme de încălzire.