Sindicaliştii de la Metrorex nu renunţă la greva generală pe termen nelimitat pe care vor să o declanşeze mâine, deşi Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment din 15 noiembrie, pe motiv că nu a fost respectată Legea dialogului social. Astfel, trenurile de metrou nu vor circula mâine, între orele 4:00 şi 16:00, spun sindicaliştii.
Ei afirmă că sunt dispuşi în continuare la negocieri şi că vor salarii mai mari. În schimb, conducerea Ministerului Transporturilor susţine că în realitate, liderii sindicali, care insistă pentru declanşarea grevei, sunt nemulţumiţi deoarece nu vor mai beneficia de spaţiile comerciale din staţiile de metrou.RADOR