Marți, pe data de 27 august, premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre creșterea până la 3.000 de lei a pragului pentru impozitarea pensiilor. Iată ce a declarat acesta.
Marcel Ciolacu, despre creșterea pragului de impozitare a pensiilor
Marți, Marcel Ciolacu a fost prezent la Craiova. Acesta a spus că s-a întâlnit cu ministrul Muncii și cel al Finanțelor, iar efortul bugetar nu este foarte mare, în jur de 800 de milioane de lei.
”Am vorbit şi cu doamna ministru şi am avut întâlnire şi cu ministrul Finanţelor. (..) Ori dădeam o derogare pentru cei 800.000, dar creşterea nu era uniformă (..) au fost creşteri şi mai mari şi atunci, mi se pare corectă această abordare, creşterea pragului până la 3.000 de lei la impozitare. Vedem dinamica preţurilor şi a costurilor, datoria mea este de a ţine aceeaşi creştere a nivelului de trai dacă nu şi mai mult”, a declarat el.
Premierul a specificat că suma necesară nu reprezintă un efort bugetar semnificativ, fiind de aproximativ 800 de milioane de lei.
”Am estimat costurile de implementare la recalculare. Trebuie să facem o distincţie între o reformă. Noi am venit cu recalculare, instrument de reformă, la 4,7 milioane de români. Era normal să există un procet de 0,5 sau 1%. Eu mă bucur că ne-am încadrat totuşi într-o limită rezonabilă, să fie de nemulţumiri. Creşterea pensiilor se face odată cu indicele de inflaţie şi cu indicele de creştere economică la începutul anului. Recalcularea a avut alt fond, în primul rând, erau mulţi oameni cu mulţi ani în muncă şi aveau pensii foarte mici. S-au schimbat parametri, încercând să închidem de fapt nedreptăţile, după o succesiune de legi”, a adăugat acesta.
Guvernul Ciolacu și-a asumat responsabilitatea pentru reforma pensiilor
Cât despre controversele legate de recalcularea pensiilor, Marcel Ciolacu a declarat că atât el, cât și membrii Cabinetului și-au asumat responsabilitatea pentru implementarea acestei reforme.
”Era normal că va duce şi la discuţii, dar avem o sustenabilitate, de acum încolo”, a spus şeful Executivului.
”Fondul bugetar de pensii, lunar, este de 10,3 miliarde. Noi estimasem că pe aceste luni rămase din an, pe acest trimestru, o să avem cheltuieli de 10 miliarde. În acest moment, cum arată cifrele, sunt cheltuieli de 8,3, pe toate cele patru luni. Cu alte cuvinte, ne încadrăm şi cu această creştere a plafonului de impozitare până la 3.000 de lei. Cu alte cuvinte, este bugetat”, a adăugat el.
Pensiile sub 3.000 de lei, scutite de impozit
Ministrul Muncii a anunțat că, începând cu 1 octombrie, toate pensiile sub 3.000 de lei vor fi scutite de impozit. În prezent, doar pensiile care sunt mai mici de 2.000 de lei beneficiază de scutirea de impozitul de 10%.
Decizia a fost luată în contextul recalculării pensiilor, care a dus la diminuarea veniturilor pentru unii vârstnici. Oficialii de la Ministerul Muncii au realizat recent că unii pensionari ar fi fost dezavantajați în urma recalculării pensiilor, motiv pentru care s-a decis această măsură.
Însă trebuie menționat că decizia de scutire de impozit se va aplica începând de luna viitoare, nu din septembrie. Impozitul va fi aplicat doar asupra sumei care depășește 3.000 de lei, și nu întregii pensii.
Mulți pensionari așteaptă cu anxietate deciziile de recalculare, având în vedere că au fost constatate erori în acest proces. Cei nemulțumiți s-au adresat caselor teritoriale de pensii pentru explicații, iar unele decizii au fost suspendate de la distribuire. Planul actual este ca toate deciziile să fie distribuite până la 1 septembrie.
Având în vedere că numărul problemelor raportate a crescut, oficialii Casei de Pensii au anunțat că vor trimite o scrisoare tuturor pensionarilor. În această scrisoare, pensionarii vor fi informați că pensia lor nu va scădea, chiar dacă decizia de recalculare indică o sumă mai mică.
Aproximativ 700.000 de români se află în această situație. Mulți dintre aceștia nu vor beneficia de majorări pentru o perioadă considerabilă.
Cei mai afectați sunt foștii angajați din industria minieră, mecanicii de locomotivă, precum și persoanele care au lucrat în domeniul nuclear sau în industria petrolieră.