Vor fi introduse noi restricții pentru cei care nu sunt vaccinați împotriva COVID dar și pentru cei care au făcut ambele doze de vaccin? Aceasta e marea întrebare care există de ceva vreme pe buzele tuturor românilor. Ludovic Orban a oferit un răspuns care îi cutremură pe mulți români. Ce a putut spune liderul PNL și care categorie de români ar putea suferi în continuare din cauza unor posibile noi reguli?
Ludovic Orban a făcut anunțul momentului. El a fost nevoit să răspundă unei întrebări arzătoare. Vor fi sau nu reintroduse restricțiile în România. Liderul PNL a oferit un răspuns care îi va cutremura pe milioane de români. Cine va avea parte de constrângeri și cine nu?
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a explicat că la nivelul Coaliției de guvernare se discută despre măsuri pentru îmbunătăţire a procentului de vaccinare împotriva COVID. Potrivit liderului PNL, Guvernul condus de Florin Cîțu are misiunea de a veni cu propuneri concrete care să ducă la creșterea procentului de vaccinare.
„Cu siguranţă se discută acest subiect, la nivelul coaliţiei, evident, Guvernul trebuie să prezinte propuneri de îmbunătăţire a procentului de vaccinare. Sigur, asta înseamnă o organizare şi mai bună, o campanie foarte bună care să fie derulată către toate categoriile, în special categoriile care s-au vaccinat mai puţin, într-un procent mai mic, o apropiere, să spun, a punctelor de vaccinare către cetăţean şi o implicare a tuturor actorilor care pot să influenţeze oamenii să se vaccineze”, a declarat Ludovic Orban.
Ludovic Orban, răspuns categoric referitor la introducerea de noi restricții
Întrebat dacă vor exista noi restricţii pentru cei care nu sunt vaccinaţi, Orban a precizat că: „Cu siguranţă cei vaccinaţi nu vor avea restricţii”.
Mesajul lui Ludovic Orban vine în completarea celui transmis de Stella Kyriakides, Comisarul european pentru Sănătate şi Securitate Alimentară. Ea a făcut o declarație cheie în ceea ce privește situația actuală din Europa, dar mai ales din România.
„Principalul meu mesaj către autorităţile şi cetăţenii români la vizita mea de astăzi la Bucureşti – vaccinaţi-vă, vaccinaţi-vă, vaccinaţi-vă! Sunt aici pentru a înţelege provocările pe care trebuie să le infruntaţi şi să va susţin în orice mod posibil. Acesta este cel mai sigur mod de a ne proteja împotriva pandemiei, în special în faţa variantelor cu răspândire rapidă”, a punctat comisarul european.
Sursă foto: INQUAM Photos, Paul Ursachi