Veste pentru cei vaccinați cu ambele doze! Informația venită în contextul noilor tulpini

vaccin anti COVID

Sursa foto: Dreamstime

Varianta Epsilon și varianta Delta a coronavirusului se extind din ce în ce mai mult nivel mondial. În acest context, specialiștii vin cu o serie de precizări legate de modul în care acestea afectează corpul, dar și despre cât de periculoase sunt.

După varianta Delta, care s-a răspândit deja în mai multe țări la nivel mondial, varianta Epsilon se prezintă cu o serie de mutații care au făcut-o să intre în grupul variantelor virusului SarsCoV2 care provoacă îngrijorare, așa-numitul VOC (Variants of concern).

Specialiștii de la Universitatea din Washington  au realizat un studiu legat de varianta Epsilon a coronaviruslui. Studiul a fost publicat de revista Science, iar potrivit acestuia, varianta Epsilon, depistată în primă fază în California, Statele Unite poate rezista la anticorpi.

Mai exact, indiferent că pacientul a primit un vacccin de timp ARN mesager, sau a trecut prin boală, se poate infecta cu acest tip de variantă.

Amintim faptul că această variantă de SARS-CoV-2 a fost descoperită anul trecut în Statele Unite, iar recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a clasificat-o drept una „de interes”.

Varianta Epsilon poate rezista la anticorpi

De menționat este faptul că, în cadrul studiului, cercetătorii de la Universitatea din Washington au analizat 57 de probe ale infecţiilor cu Epsilon. Aceștia au preluat plasma de la 33 de persoane vaccinate cu două doze de Pfizer, 15 persoane vaccinate cu două doze de Moderna şi de la alte 9 persoane care au trecut prin infecția cu noul coronavirus.

Astfel, în urma analizelor realizate, cercetătorii au constat că varianta Epsilon e rezistentă atât la anticorpii produşi de vaccinurile de tip ARN mesager, cât şi la cei produşi ca urmare a trecerii prin boală.

Totodată, aceștia au mai subliniat faptul că, în prezent, trei mutaţii fac varianta Epsilon mult mai rezistentă la anticorpii care se află pe proteina Spike, cea de care virusul se foloseşte pentru a intra în celulele din corp.

Varianta Epsilon a fost depistată în SUA la începutul anului și era răspândită în 34 de țări și conform datelor GISAID din ultimele patru săptămâni. În momentul de față, aceasta este prezentă în 44 de țări, din Statele Unite până în Coreea de Sud, India și în Japonia. În Europa au fost raportate cazuri în Danemarca (37), Germania (10), Irlanda și Franța (7), Țările de Jos și Spania (5), Elveția (4), Norvegia (3), Suedia, Finlanda și Italia (2 ), Belgia (1).