În urmă cu o săptămână, s-au publicat datele provizorii ale Recensământului realizat la finalul anului trecut. Am fost numărați, ne-am socotit, am tras linie. A rezultat că suntem în interiorul țării aproximativ 19 milioane de oameni și vreo 900.000 de persoane care sunt plecate pe o perioadă îndelungată.
Recensământul nu și-a propus să afle numărul total al românilor, ci, dacă facem o analiză stricto sensu a titlului oficial al procesului de recenzare, așa cum a fost el denumit de INS, „Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor” și-a propus să afle populația țării și numărul de locuințe. Prin populația unei țări se înțelege numărul oamenilor care locuiesc în interiorul țării respective și nu-i include pe cei care s-au născut acolo și au plecat ulterior.
Cei 900.000 de oameni plecați pe perioadă îndelungată nu reprezintă românii din străinătate, pe banii cărora se bazează, mai mult sau mai puțin, economia românească. Cât de mult, cât de puțin? O comparație simplă: românii din străinătate au reușit să trimită în țară 3,84 miliarde euro în primele 11 luni ale anului trecut, în creștere cu circa 10% față de anul precedent. Pe partea fondurilor europene, care reprezintă cea mai sănătoasă sursă de finanțare pentru România, s-au atras doar 2,13 miliarde euro în primele 11 luni, de 1,8 ori mai puțin decât suma cu care au sprijinit economia locală românii de afară. 3,8 miliarde > 2,13 miliarde; fără acești bani am fi avut un deficit de cont aproape dublu (cu 90% mai mare).
O parte dintre cei 900.000 de români pe care i-au scris pe hârtie cei de la INS nu trimit bani pentru că pot fi, de exemplu, studenți pe la școli din afară. O parte dintre cei care au trimis acești bani sunt în afara cifrelor prinse de recensământ din două motive principale: fie au plecat de foarte mult timp, fie nici măcar nu mai sunt români.
Există o ironie, dar nu a sorții, ci a statisticilor. Nu știm câți români mai sunt plecați, stabiliți sau nu, care și-au schimbat sau nu cetățenia, dar știm câți bani ne vin de la ei. Mai mult, știm în permanență dacă într-o lună oarecare au trimis mai mult sau mai puțin și putem să facem comparații cu cât trimiteau când era veselie. Nu știm câți dintre ei au rămas șomeri, dacă muncesc la negru, dacă își găsesc de lucru cu greu, care a fost perioada în care au plecat cei mai mulți.
Aceste întrebări vor rămâne fără răspuns. Statisticile nu pot sau nu sunt interesate să afle aceste lucruri. Statisticile nu sunt interesate să afle nici măcar numărul românilor plecați. Îmi imaginez că un asemenea proces de contabilizare ar fi foarte greoi, dar dacă am afla mai multe despre ei, despre ce fac, în ce sunt specializați sau ce știu să facă, probabil ar putea să se implice într-un fel sau altul în a îmbunătăți societatea din care au plecat. Sunt sigur că și ei și-ar dori acest lucru și sunt sigur că ar vrea ca noi, cei din interiorul țării, “populația”, ca să vorbim în termeni statistici, să-i privim ca pe o comunitate cu o identitate proprie.

Pe forumul capital.ro scriu în fiecare zi români plecați în diferite colțuri ale lumii, specializați în diverse domenii și care au relații cu mediul de afaceri din țările respective. Aici împărtășesc experiențe sau viziuni și manifestă interes față de ceea ce se întâmplă în țară. Este un semn că unii dintre ei se vor implicați și responsabilizați, chiar și măcar la nivel de “second opinion”. Ar fi deja un mare pas înainte față de stadiul actual, în care nu știm aproape nimic despre ei, dar, în schimb, suntem interesați doar de banii lor.