Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a făcut luni un anunț vital pentru toți cei care au conturi bancare și sunt datori către Fisc. O modificare adusă Codului de Procedură Fiscală va schimba radical regimul popririlor puse de ANAF.
Toate popririle pe conturile bancare ar trebui ridicate de luni în termen de câteva ore de la plata sumelor, în mod electronic.
Modificarea survine ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 5/2020, ce modifică Codul de procedură fiscală şi regimul popririlor.
Prin intermediul actului normativ se urmărește ca poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite iar debitorului să-i fie eliberate conturile cât mai repede, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost adoptată OUG.
”O modificare pe care am propus-o a fost la Codul de Procedură Fiscală în vederea simplificării procedurilor de administrare a creanţelor fiscale, s-a făcut reglementarea instituirii şi ridicării popririi în mod electronic, astfel încît poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite iar debitorului să-i fie eliberate conturile cât mai repede”, a precizat luni ministrul de Finanțe.
Ridicarea imediată a propririi
Iar ”cât mai repede” înseamnă ”imediat”, a insistat Florin Cîțu în ședința de Guvern. Mai precis, scopul acestui sistem este de a efectua ridicarea propririlor, electronic, în cel mult o oră, după plata datoriilor, a explicat ministrul de Finanțe.
”Cât mai repede înseamnă aproape imediat. Există un algoritm care ordonează conturile în funcţie de sumele din conturi şi apoi se face poprirea în funcţie de suma din conturi şi se opreşte după ce s-a îndestulat, s-a luat toată suma.
Apoi toate conturile sunt eliberate. Mai puţin de câteva ore, se poate face instant, înţeleg că sistemul poate să lucreze aproape instant, deci nu o să existe 24 de ore sau nici măcar o oră. În cel mult 24 o face, şi azi. Modul electronic e să o facem în cel mult o oră. Va fi notificată şi banca şi angajatorul”, a arătat Florin Cîțu.
Trebuie precizat că până acum, la fiecare cont pe care se instituia poprire, debitorul trebuia să meargă la fiecare bancă cu dovada plăţii către ANAF, în timp ce acum există un algoritm care gestionează plata.