Investiţiile străine directe în cele 22 de ţări din Europa de Est vor scădea în acest an, în condiţiile în care creşterea economică încetineşte în Europa Occidentală, avertizează Institutul de la Viena pentru Studii Economice Internaţionale (WIIW), citat de Bloomberg.
‘În medie, intrările de FDI vor fi cu 3% mai mici în 2012 decât în 2011. Aceste prognoze sunt confirmate de scăderea intrărilor de FDI şi a proiectelor greenfield în primul trimestru’, se arată într-un raport al institutului austriac.
Preconizata scăderea a intrărilor de FDI în acest an vine după ce în 2011 investiţiile în Europa Centrală şi de Est au crescut cu 26%, până la 96 miliarde de euro. Maximul istoric a fost de 134 miliarde de euro şi a fost înregistrat înaintea crizei, în anul 2007/2008.
O mare parte din investiţiile străine directe au mers anul trecut spre Rusia, 38 miliarde de euro, dar şi Kazahstanul, Turcia, Ungaria, Serbia şi Slovacia au înregistrat un adevărat boom al investiţiilor străine. În schimb, în alte cinci state s-a înregistrat o scădere a FDI, printre aceste state fiind şi România.
Potrivit datelor Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS), investiţiile străine directe atrase de România în perioada 2004 – 2010 au crescut de la 5,18 miliarde de euro, în 2004, la 9,05 miliarde de euro, în 2006, şi au atins vârful în 2008, cu un total de 9,49 miliarde de euro. În 2010 însă nu au depăşit 2,22 miliarde de euro.
Sursa: Agerpres