Guvernul a luat recent o decizie privind propunerea legislativă care reglementează acordarea voucherelor de vacanţă şi eventuala lor preschimbare. Votul final asupra acestei legi va fi totuşi dat în Parlamentul României.
Guvernul a avizat negativ propunerea legislativă privind acordarea de către angajator a contravalorii în bani sau în tichete de masă a voucherelor de vacanţă, dacă acestea nu sunt folosite de către angajaţi. În prezent, proiectul de lege se află în dezbatere la Senat, potrivit dcbusiness.ro.
Executivul îşi justifică avizul negativ spunând că ”dacă în schimbul voucherelor de vacanţă neutilizate angajatorul ar acorda contravaloarea acestora în bani, suma respectivă reprezintă indemnizaţie de vacanţă care se încadrează, conform Codului fiscal, în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, iar tratamentul fiscal aplicabil este cel propriu veniturilor din salarii, respectiv angajatul datorează impozit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, iar angajatorul datorează contribuţia asiguratorie pentru muncă”.
În plus, nu toate instituţiile sau firmele acordă tichete de masă, aşa că ”s-ar produce o discriminare atât între salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice faţă de cei din mediul privat, cât şi între angajaţii unităţilor din mediul privat, având în vedere că acordarea tichetelor de masă nu este obligatorie, ci este la alegerea angajatorilor. Astfel, întrucât acordarea tichetelor de masă nu este obligatorie, există situaţii în care angajatorii acordă vouchere de vacanţă, dar nu acordă tichete de masă”.
Guvernul mai atrage atenţia că tichetele de masă se acordă în funcţie de numărul de zile lucrate într-o lună, aşa că se poate ajunge în situaţia în care s-ar dori compensarea voucherelor de vacanţă neutilizate cu tichete de masă, doar că angajatorul a acordat deja toate tichetele cuvenite pentru luna respectivă, iar legislaţia nu-i permite să depăşească acest număr de tichete.
Indiferent de avizele primite, proiectul de lege va fi supus dezbaterii în Senat, ca primă cameră sesizată, apoi va fi trimisă în Camera Deputaților, care este for decizional.