Judecătorul care se ocupă de acest caz a constatat că nu a fost îndeplinită procedura de citare a jurnalistului Ovidiu Eftime, nefiind găsit domiciliul acestuia.
La termenul de vineri al procesului nu a venit niciuna dintre reclamante, ele fiind reprezentate în instanţă de avocaţi.
Pe 30 martie, Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Carmen Dan, Lia Olguţa Vasilescu şi Irina Tănase au dat în judecată firma Infant Media SRL, care administrează publicaţia Times New Roman, pe administratorul firmei, Alexandru Dona, pe redactorul-şef al acesteia, Călin Petrar, şi pe redactorul Ovidiu Eftime.
Reclamantele susţin că prin publicarea unui articol în data de 12 martie le-au fost afectate grav reputaţia şi demnitatea iar distribuirea acestuia în mediu online a generat „comentarii şi vulgarităţi”.
Pe 25 aprilie, CNCD a decis că prin articolul postat pe pagina de internet www.timesnewroman.ro în data de 12 martie s-a creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa femeilor membre PSD, reprezentând discriminare şi încălcându-se dreptul la demnitate al acestora, conform art. 2, alin.1. şi art 15. din OG 137/2000, republicată.
CNCD a aplicat atunci o amendă contravenţională de 5.000 lei Infant Media SRL, 5.000 lei pentru autorul articolului, 3.000 lei pentru editorul-şef şi 3.000 lei pentru administratorul firmei.
SURSA: Agerpres